Producătorul auto francez Renault a anunţat că Josep Maria Recasens va prelua funcţia de director general al diviziei de vehicule electrice Ampere începând cu 1 aprilie, înlocuindu-l pe CEO-ul grupului, Luca de Meo, în această poziţie, transmite Reuters.
Recasens, care ocupă în prezent funcţia de director de operaţiuni în cadrul Renault, este numit în contextul în care constructorul auto şi alţi producători din industrie urmăresc creşterea vânzărilor de vehicule electrice şi reducerea costurilor acestora, în faţa concurenţei tot mai puternice din partea companiilor chineze.
”Ştiu că, sub conducerea lui Josep Maria, Ampere îşi va continua şi va accelera cu succes rolul de vârf de lance al grupului şi al industriei europene,” a declarat CEO-ul Renault Group, Luca de Meo, într-un comunicat.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.