Legea care interzice fumatul în spaţiile publice va afecta grav cel mult 5% din restaurantele şi cluburile din România, iar unul dintre primele efecte a fost cererea mai mare pentru spaţiile cu terase pentru restaurante sau cluburi, afirmă reprezentanţii companiei de consultanţă imobiliară Regatta Real Estate, într-un comunicat publicat vineri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Legea prin care se interzice complet fumatul în toate spaţiile închise va intra în vigoare pe 16 martie.

“Legea antifumat va crea mici probleme pentru că sunt foarte dure normele de aplicare. Iniţial va fi un şoc şi consumul va fi afectat, dar apoi clienţii se vor obişnui. Estimăm că maxim 5% din restaurante şi cluburi vor fi afectate grav de această lege. Constatăm o uşoară creştere a cererii de spaţii cu terasă sau grădină, care vine din partea operatorilor de restaurante, cafenele sau baruri", a spus preşedintele Regatta Real Estate, Eduard Uzunov.

Consultanţii estimează că fumătorii  "probabil vor reveni în locaţii după câteva luni de absenţă", iar patronii se vor adapta prin investiţii în sisteme de încălzire a teraselor pentru sezonul rece, spre exemplu.

"Impactul legii va fi mai mare asupra cluburilor şi barurilor, decât asupra restaurantelor. Clienţii vin la restaurant ca să mănânce, nu ca să fumeze”, a mai spus Uzunov.

Un alt efect al legii antifumat este creşterea cererii pentru spaţii de la companii care doresc să deschidă aşa numitele cluburi private de trabucuri, des întâlnite în străinătate, în care nu au acces decât membrii.

“Aceste cluburi reunesc oameni care împărtăşesc aceeaşi pasiune şi nu de puţine ori aici se discută afaceri“, mai afirmă Eduard Uzunov.

Aproximativ 5 milioane de români fumează, iar România nu era printre ultimele ţări din Europa în ceea ce priveşte legiferarea fumatului în spaţiile publice. În prezent, 17 dintre cele 28 de state ale Uniunii Europene interzic total fumatul în spatiile publice închise, în mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.