Norofert, producător de inputuri organice pentru agricultură şi furnizor de biotehnologie pentru agricultura din România, listează o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 7 milioane de lei, pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al bursei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Norofert, principalul producător de inputuri organice pentru agricultură şi furnizor de biotehnologie pentru agricultura din România şi companie listată pe piaţa AeRO  a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) din martie 2020 (simbol bursier: NRF) listează astăzi o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 7 milioane de lei, pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al bursei. Este a doua emisiune de obligaţiuni pe care compania o listează la bursă, prima emisiune listată, în valoare de 11,5 milioane de lei, cu o rată anuală fixă a cuponului de 8,5%, plătibilă semestrial, ajungând la maturitate în luna ianuarie a acestui an”, anunţă compania.

Oferta publică aferentă emisiunii de obligaţiuni a avut loc în luna decembrie 2024. În urma ofertei, Norofert a emis un număr de 69,503 de obligaţiuni, negarantate, neconvertibile, cu o valoare nominală de 100 de lei, atrăgând astfel suma de 6,95 milioane de lei de la investitori. Rata anuală a dobânzii este de 10% pe an, plătibilă semestrial, cu scadenţă în anul 2029. Suma atrasă urmează a fi folosită pentru susţinerea investiţiilor strategice, mai exact  pentru consolidarea activităţii în pieţele externe din SUA şi Brazilia, în care compania activează de anul trecut, şi extinderea sistemului de irigaţii la ferma din Zimnicea.

“Dezvoltarea rămâne o prioritate pentru Norofert, iar această nouă emisiune de obligaţiuni reprezintă un pas important în susţinerea investiţiilor strategice care ne permit să consolidăm poziţia companiei în pieţele internaţionale. Într-un context dificil pentru sectorul în care activăm, extinderea prezenţei în SUA şi Brazilia, alături de practicile agricole sustenabile pe care le promovăm, subliniază angajamentul nostru de a genera valoare pentru acţionari, clienţi şi parteneri. Cercetarea şi dezvoltarea de produse noi reprezintă pentru Norofert motorul principal al creşterii, iar laboratorul nostru din Filipeştii de Pădure ne diferenţiază într-o piaţă competitivă. În acelaşi timp, extinderea sistemului de irigaţii la Zimnicea, cu încă 350 de hectare în 2025, reflectă angajamentul nostru pentru o agricultură sustenabilă şi eficientă”, a declarat Vlad Popescu, preşedintele Consiliului de Administraţie, Norofert.

Norofert este listată pe piaţa AeRO a bursei din luna martie 2020. La finalul şedinţei de tranzacţionare din data de 23 ianuarie, compania avea o capitalizare de 54 milioane de lei. Începând cu anul 2021, luna octombrie, acţiunile companiei sunt incluse în indicele dedicat, BET AeRO. În cei aproape 5 ani de prezenţă pe bursă, Norofert a efectuat 4 majorări de capital şi a atras 11,5 milioane de lei printr-un plasament privat de obligaţiuni corporative şi 7 milioane de lei prin oferta publică de vânzare de obligaţiuni corporative desfăşurată anul trecut, obligaţiuni care intră astăzi la tranzacţionare.

“După un an 2024 în care interesul investitorilor faţă de obligaţiuni a fost unul ridicat, interes confirmat de valoarea record tranzacţionată cu aceste instrumente în cursul anului trecut, 2025 a început la Bursa de Valori Bucureşti cu două listări de obligaţiuni corporative din partea a două companii antreprenoriale româneşti. Norofert aduce astăzi pe bursă a doua sa emisiune de obligaţiuni şi, odată cu aceasta, reconfirmă rolul important pe care bursa îl are în susţinerea planurilor de dezvoltare a companiilor locale. Domeniul de activitate al companiei, respectiv agricultura, este fără îndoială de o deosebită importanţă pentru economia locală şi ne bucurăm că Norofert a văzut în Bursa de Valori Bucureşti şi investitorii săi parteneri redutabili alături de care să îşi îndeplinească planurie strategice de investiţii”, a declarat Radu Hanga, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti.

Listarea obligaţiunilor s-a realizat cu sprijinul TradeVille, unul dintre cei mai activi intermediari de pe piaţa locală de capital.

„Admiterea la tranzacţionare a obligaţiunilor NRF29 pe Bursa de Valori Bucureşti marchează un moment important pentru investitori şi pentru Grupul Norofert. Cu un randament anual de 10% şi plata semestrială a dobânzii, obligaţiunile NRF29 reprezintă o oportunitate valoroasă pentru investitorii care caută să îşi diversifice portofoliile. Prin această intermediere, consolidăm angajamentul TradeVille de a oferi acces la oportunităţi de investiţii şi de a sprijini companiile româneşti în dezvoltarea lor pe piaţa de capital. În plus, suntem deschişi să colaborăm cu alte companii care demonstrează performanţă şi pot oferi randamente atractive investitorilor”, a declarat Alexandru Dobre, director general adjunct TradeVille.

Norofert este liderul cercetării pentru agricultura regenerativă şi unul dintre cei mai mari producători de inputuri din România, fondat în anul 2000 de familia Popescu.

Cu un mix de linii de afaceri, Norofert a dezvoltat în ultimii ani capacităţi proprii de producţie atât în aria inputurilor, cât şi de farming agricol, linii care vor cunoaşte dezvoltare în următorii ani. Cu 65 produse în portofoliu, compania se adresează atât fermierilor din agricultura convenţională, cât şi din cea ecologică, cu o nişă nouă a produselor convenţionale lichide, cu cerere tot mai mare.

Din 2020 compania este listată la Bursa de Valori Bucureşti pe piaţa AeRO şi din octombrie 2021 acţiunile Norofert sunt incluse în indicele BETAeRO. De-a lungul celor 5 ani de activitate în piaţa de capital, Norofert a atras 14 milioane de lei prin majorări de capital şi 18,5 milioane de lei prin două emisiuni de obligaţiuni corporative. Obligaţiunile corporative ale companiei sunt tranzacţionate în piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti.

BVB este singurul operator de pieţe de valori mobiliare din România. BVB, companie listată pe propria piaţă din anul 2010, face parte din Grupul BVB care cuprinde Depozitarul Central, responsabilă pentru operaţiunile de registru şi decontare în România, iar din 2019 contrapartea centrală CCP.RO, instituţie care va prelua funcţia de compensare a tranzacţiilor cu valori mobiliare în România şi care va contribui la relansarea pieţei de produse derivate. BVB administrează două pieţe distincte, Piaţa Reglementată şi Sistemul Multilateral de Tranzacţionare, pe care sunt listate o varietate de instrumente financiare precum acţiuni, obligaţiuni, unităţi de fond, certificate, produse structurate, drepturi de preferinţă.

BVB a încheiat anul 2024 cu un record al numărului de tranzacţii, peste 2,6 milioane, un plus de 32% faţă de anul 2023, o capitalizare record a companiilor listate de 363 miliarde de lei, ceea ce reprezintă un plus de 18% faţă de anul anterior, şi un avans pentru indicii BET şi BET-TR de 8,8%, respectiv 16,1%.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.