Primarul din Ploieşti, Mihai Poliţeanu, anunţă că s-a început procedura de desfiinţare sau reorganizare a teraselor din oraş, dacă încalcă legea sau deciziile prin care li s-a permis construirea. Cinci au fost deja desfiinţate, alte opt urmează. Primarul a avut şi un mesaj pentru proprietarii de terase care respectă legea: ”Le mulţumesc că au fost altfel într-un oraş care a fost atâta timp Vestul Sălbatic”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Am anunţat la începutul lunii ianuarie că începem identificarea şi desfiinţarea teraselor construite ilegal sau de aducere a lor la forme aprobate prin hotărâri de Consiliu Local şi care au fost ignorate. Acest proces este important din două motive: 1) respectarea legii şi 2) eliminarea construcţiilor alandala, unele de ghetou, de pe spaţiul public şi impunerea cu timpul a unor standarde civilizate şi moderne care să ofere alt aspect oraşului”, a transmis, marţi seară, primarul din Ploieşti, Mihai Poliţeanu.

Acesta anunţă că s-a început cu un prim lot de cinci terase din zona Helelor Centrale, ”unele dintre ele parazitau chiar monumentul istoric”. Acestea au decis să se conformeze solicitărilor autorităţilor.

Poliţeanu anunţă, de asemenea, că au fost identificate şi alte opt terase care trebuie ”aduse la starea de legalitate”. Una dintre ele are dispoziţie de desfiinţare încă din 2023, dar nu s-a conformat până în prezent.

”Au mai fost şi alte terase verificate, care s-au dovedit a fi în regulă sau cu probleme relativ minore care pot fi remediate rapid (amplasare de scaune şi mese). Le mulţumesc că au fost altfel într-un oraş care a fost atâta timp Vestul Sălbatic”, a mai rtransmis primarul.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.