O nouă cursă a companiei de stat Tarom înregistrează, marţi dimineaţă, o întârziere de peste trei ore, din cauza unor probleme tehnice detectate la aeronavă, au declarat pentru News.ro surse apropiate companiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cursa Bucureşti-Iaşi programată pentru ora 8.00 are o întârziere de peste trei ore şi urmează să decoleze abia la 11.35.

Cursele interne, precum cele între Bucureşti şi Iaşi, sunt efectuate de obicei cu avioane ATR. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Întârzierea vine după un eveniment similar care a avut loc luni, când cursa Bucureşti - Sofia şi zborul retur, de la Sofia spre Bucureşti, au înregistrat întârzieri de peste patru ore din cauza unei defecţiuni la sistemul de comunicaţii al aeronavei. 

"Cursa Tarom cu destinaţia Sofia a decolat cu întârziere din cauza unor disfuncţionalităţi la sistemul de comunicaţii  al aeronavei. Echipa tehnică a efectuat toate operaţiunile necesare pentru restabilirea sistemului în cauză. Ca urmare a acestei intârzieri, şi programul zborului RO605/6 către Timişoara va fi ântârziat", a precizat luni Tarom, în răspunsul transmis News.ro. 

În ultima lună au avut loc mai multe incidente legate de zborurile Tarom, în special din cauza unor defecţiuni tehnice.

La sfârşitul lui septembrie, o cursă Tarom spre Amsterdam s-a întors la Bucureşti din cauza unei defecţiuni la instalaţia de climatizare. Apoi, joi 13 octombrie, un avion cu destinaţia Iaşi a ratat decolarea de pe aeroportul Henri Coandă, din cauza unei probleme tehnice.

Vineri, o cursă Tarom pe ruta Bucureşti-Timişoara a fost amânată două ore din cauza defectării unui difuzor.

În plus, cursa Bucureşti-Iaşi, care urma să decoleze, vineri 14 octombrie, la ora 17.20 de pe aeroportul Henri Coandă, a fost anulată, unul dintre pasageri reclamând că reprezentanţii companiei nu au oferit nicio explicaţie.

În urma acestor incidente, Ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, a cerut în urmă cu o săptămână măsuri suplimentare de control privind siguranţa avioanelor aflate în portofoliul companiei de stat Tarom, iar verificările să fie efectuate şi de către alţi angajaţi decât cei care le fac pe cele zilnice.

Tarom operează în prezent cu 22 de aeronave, după ce unul dintre aparatele Airbus A310, cumpărate în 1992, a ieşit din uz în data de 12 septembrie.

Compania ia în calcul păstrarea unei flote de 21 de aeronave în sezonul de iarnă, după ce a doua aeronavă de acelaşi tip va ieşi din uz în data de 31 octombrie, potrivit unui răspuns trimis de reprezentanţii companiei, la solicitarea News.ro.

Tarom a raportat pentru primul semestru al acestui an pierderi de 28,6 milioane lei (peste 6 milioane euro), de opt ori mai mari faţă de nivelul prevăzut în bugetul de venituri si cheltuieli.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.