Ministerul Finanţelor a respins joi toate ofertele băncilor la licitaţia de certificate de trezorerie scadente în 20 decembrie 2017, în condiţiile în care oferta băncilor a fost foarte slabă, iar dobânzile solicitate au fost considerate prea mari, arată datele publicate de Banca Naţională a României (BNR).
Valoarea anunţată a licitaţiei a fost de 1 miliard de lei, însă băncile au oferit doar 426,9 milioane lei, la dobânzi considrate prea mari de către stat.
Certificatele de trezorerie nu au dobândă, randamentul fiind calculat ca diferenţă între preţul de vânzare, mai mic decât valoarea nominală, şi valoarea pe care statul o va plăti la scadenţă, care este chiar valoarea nominală.
"În conformitate cu prevederile art.3, alin.4 din Regulamentul nr.11/2012 privind piaţa primară a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României, Ministerul Finanţelor Publice respinge in totalitate ofertele de cumpărare transmise, considerându-le la un nivel neacceptabil al preţului ofertat", arată comunicatul BNR.
Eşecul licitaţiei vine după un semi-eşec la licitaţia de luni, când Ministerul Finanţelor a luat cu împrumut 356 milioane lei prin vânzarea de certificate de trezorerie scadente la 24 mai 2017, sub jumătate din programul anunţat, la un randament mediu anual de 0,76%, în creştere semnificativă faţă de licitaţia precedentă pentru o scadenţă similară.
Este al patrulea eşec al unei licitaţii de titluri de stat din ultima perioadă. În 10 noiembrie şi în 21 noiembrie, Ministerul Finanţelor a respins, de asemenea, toate ofertele băncilor la licitaţii pentru obligaţiuni scadente în septembrie 20131, respectiv noiembrie 2021, motivul fiind, de asemenea, dobânzile considerate prea mari.
De asemenea, în 15 decembrie, Ministerul Finanţelor a respins toate ofertele băncilor la licitaţia de obligaţiuni scadente în 25 februarie 2019, în condiţiile în care oferta băncilor a fost foarte slabă, iar dobânzile solicitate au fost considerate prea mari.
În decembrie, Ministerul Finanţelor intenţionează să împrumute de la bănci 3,6 miliarde lei prin licitaţiile obişnuite de titluri de stat, la care s-ar putea adăuga 270 milioane lei prin licitaţii suplimentare.
Pentru acest an, programul de împrumuturi al României prevede atragerea a 48-50 de miliarde lei prin vânzarea de obligaţiuni pe piaţa internă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...