Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Mişu Negriţoiu, refuză să-şi dea demisia din funcţia de conducere a autorităţii, deoarece consideră că şi-a îndeplinit bine mandatul, iar preşedintele Comisiei Economice a Camerei Deputaţilor, deputatul PSD Mihai Tudose, a anunţat că demarează procedurile legale pentru demiterea şefului ASF.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Îmi asum ce am făcut în aceşti doi ani. Au fost adoptate patru legi. După adoptarea acestor legi s-au făcut cu excese. Nu existe soluţii miracol. Dacă nu aş fi eu, oricine altcineva ar fi aici, trebuie să trecă prin asta. (…)Eu nu am făcut nimic ce nu trebuia făcut”, a afirmat Negriţoiu.

Potrivit lui Mihai Tudose, toţi membrii comisiei i-au cerut demisia de onoare lui Mişu Negriţoiu.

“În contextul în care acesta refuză, mergem cu procedurile mai departe cu comisiile reunite. Acesta vor face un acord comun şi vor solicita plenului acest vot de demitere. Va dura o lună-două”, a spus Tudose.

Şeful Comisiei economice i-a reproşat lui Mişu Negriţoiu performnaţa slabă la conducerea ASF.

“Toţi actorii sunt nemulţumiţi. În paralel cu o nouă conducere, va trebui ca şi Parlament, să amendăm ordonanţa care este pe traseu, privind RCA-ul, sau trebuie amendată cu un text nou de lege care să răspundă nevoilor din piaţă”, a completat Tudose.

În cadrul audierii ASF convocate de PSD la Comisia Economică a Camerei Deputaţilor, luni, preşedintele ASF s-a apărat de acuzaţii, susţinând că primele RCA maxime pe care le-a propus autoritatea sunt cu mult sub cele din ţările vecine.

“Ne-am hotărât să punem mai mare presiune pe cheltuielille de achiziţie şi administrare. Am intervenit destul de brutal pentru a ajunge la un nivel suportabil”, a afirmat Negriţoiu.

Mişu Negriţoiu a ajuns preşedinte al ASF la 1 aprilie 2014, cu sprijinul PSD, care a votat masiv în parlament numirea sa.

Negriţoiu a venit la conducerea ASF în locul lui Dan Radu Ruşanu, care şi-a dat demisia de la şefia autorităţii din arestul poliţiei, în martie 2014, în condiţiile în care era arestat pentru 30 de zile în dosarul Carpatica - ASF.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.