Compania Tarom va fi restructurată, iat pentru aceasta va fi ales un consultant strategic, al cărui nume va fi anunţat în zece zile, a declarat, marţi, la Europa FM, ministrul Transporturilor Sorin Buşe.
"În următoarele zece zile o să fie confirmat consultantul strategic, care o să fie partenerul nostru", a explicat ministrul Transporturilor.
Invitat la Interviurile Europa FM, Sorin Buşe a explicat că acesta va recomanda un alt tip de business pe care să-l practice TAROM şi care să ducă inclusiv la reorganizarea rutelor, dar şi la modernizarea sistemului de vânzare a biletelor. El a precizat că în prezent Tarom concentrează cursele aeriene în Bucureşti şi apoi le redirecţionează şi că ar putea fi aplicat un alt model, care nu mai implică trecerea prin Capitală.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Întrebat despre eventuala privatizare a Companiei Tarom, Buşe a declarat: "Nu se exclude privatizarea, dar fiind vorba de o companie naţională, de un simbol naţional, nu este preferinţa mea personală. Şi pentru mine Taromul este un simbol".
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ionuţ Moşteanu a declarat, luni, la finalul audierii din Comisia de transporturi a Senatului, cu privire la problemele pe care le are compania Tarom, că în primăvara viitoare se va face o restructurare a societăţii de stat care, ”chiar dacă va fi dureroasă, va trebui asumată de următorul Guvern”. El a precizat că este necesar ca managementului viitor al Tarom să i se acorde ”anumite exceptări” pentru a inteveni rapid când este cazul şi pentru a se putea lupta cu competitorii de pe piaţă.
Oficialul a prezentat, în faţa parlamentarilor, paşii care urmează pentru redresarea companiei de stat, aflată într-o situaţie gravă, în condiţiile în care 2016 este al nouălea an la rând de pierderi.
Astfel, în curând va fi semnat contractul pentru consultanţă, iar în primăvara anului viitor va fi gata un raport al unui consultant internaţional, care va face recomandări de poziţionare pe piaţă pentru Tarom, a spus secretarul de stat.
În funcţie de decizia care se va lua pe baza raportului, urmează să se stabilească şi structura flotei.
"Înainte să băgăm banii românilor într-o flotă nouă, trebuie să restructurăm compania. Următorul pas după raportul consultantului va fi o restructurare a companiei, care, chiar dacă va fi dureroasă, va trebui neapărat asumată de următorul Guvern, de următorul Parlament”, a afirmat Moşteanu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.