România va atinge în această perioadă un consum maxim istoric de gaze, estimat la 72-74 milioane metri cubi pe zi, din care o cantitate de circa 16 milioane mc de gaze este asigurată din import, a declarat luni ministrul Energiei, Toma Petcu.
Consumul-record este atins ca urmare a temperaturilor foarte scăzute din această perioadă.
"Pe gaze, se estimează de către cei de la Sistemul Energetic Naţional că vom ajunge la un consum de 72-74 de milioane metri cubi, consum istoric. Până acum nu s-a mai ajuns, maximul fiind de 71,2 (milioane mc)", a spus Petcu, după o şedinţă a Dispeceratului Energetic Naţional.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În prezent, 28 milioane de mc de gaze sunt asigurate din producţia curentă a producătorilor - în principal Romgaz şi Petrom -, iar 26 milioane mc pe zi provin din rezervele de gaze înmagazinate pentru perioada iernii, potrivit ministrului.
"Avem 16 milioane (mc/zi) pe care şi le-au asumat toţi furnizorii de gaze să le importe şi, practic, prin acest import asigură diferenţa necesară", a precizat Petcu.
Pentru ca România să treacă cu bine peste perioada de vârf de consum de gaze, unii producători de electricitate sau energie termică pe bază de gaze vor trece pe păcură.
"S-a luat decizia ieri (duminică, n.r.), printr-o notificare a Transgazului către Dispeceratul Energetic Naţional, ca Elcen, CET Brazi şi CET Galaţi să treacă (...) de la gaze pe păcură. În cursul zilei de ieri şi noaptea s-a întâmplat acest lucru", a mai spus ministrul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.