Miliardarul Richard Branson a afirmat luni că îşi oferă insula privată din Caraibe, Necker Island, drept garanţie pentru a obţine un program guvernamental de salvare a operatorului aerian Virgin Atlantic, care are nevoie de sprijin pentru a supravieţui crizei coronavirusului, transmite CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Branson a afirmat într-o scrisoare adresată angajaţilor că, deşi Virgin Atlantic va face tot posibilul pentru a-şi continua activitatea în timpul pandemiei, are nevoie ”de sprijinul guvernului pentru a reuşi acest lucru, în faţa incertitudinilor uriaşe legate de călătorii şi de durata perioadei în care avioanele trebuie să rămână la sol”.

Finanţarea ar putea fi sub forma unui împrumut comercial, care ”nu va fi gratuit, operatorul aerian urmând să îl returneze”.

Compania britanică easyJet a obţinut la începutul lunii aprilie un împrumut în valoare de 600 de milioane de dolari din partea guvernului britanic.

Branson a răspuns criticilor recente legate de modul în care gestionează criza coronavirusului.

Miliardarul a spus că şi Virgin Australia a solicitat sprijin financiar pentru a traversa pandemia, avertizând că dacă divizia australiană a companiei sale aeriene va opri activitatea, operatorul rival Qantas ”va deţine monopolul asupra cerului australian”.

Virgin Australia, care a raportat pierderi anuale timp de şapte ani consecutivi, este pe cale să intre în mod voluntar în administrare specială din cauza coronavirusului şi a datoriilor de 3,2 miliarde de dolari.

În scrisoare, Branson afirmă că în cele cinci decenii de când face afaceri ”aceasta este cea mai dificilă perioadă cu care s-a confruntat”.

Luna trecută, Virgin s-a angajat să aloce 250 de milioane de dolari pentru susţinerea afacerilor sale şi a locurilor de muncă. Grupul are peste 70.000 de angajaţi, în 35 de ţări.

Branson, a cărui avere netă este estimată de revista Forbes la 4,4 miliarde de dolari, a spus că averea sa a fost calculată pe baza valorii afacerilor grupului Virgin anterioare crizei şi că aceasta ”nu se află sub formă de numerar, în bancă, gata să fie retrasă”

Miliardarul a explicat că averea sa personală şi numerarul deţinut de grupul Virgin sunt investite în companiile sale.

Branson a spus că va atrage fonduri garantate cu  insula sa privată Necker Island şi cu alte active, pentru a salva locurile de muncă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.