CEO-ul JPMorgan Chase, Jamie Dimon, a declarat miercuri, într-un interviu acordat CNBC, că relaţia sa tensionată cu Elon Musk a fost remediată. Cei doi au avut o discuţie lungă şi productivă în cadrul unui eveniment al Forumului Economic Mondial de la Davos, Elveţia, relatează CNBC.
"Elon şi cu mine ne-am împăcat. A venit la una dintre conferinţele noastre, iar noi am avut o discuţie lungă şi plăcută. Ne-am rezolvat diferenţele," a spus Dimon.
Dimon a avut doar cuvinte de laudă la adresa companiilor conduse de Musk, inclusiv Tesla, SpaceX şi Neuralink, descriindu-l pe acesta drept un inovator de talie mondială.
"Elon este Einstein-ul generaţiei noastre. Aş dori să-l sprijin pe el şi companiile sale cât de mult pot," a spus CEO-ul JPMorgan.
Aceste remarci vin după ce JPMorgan Chase a renunţat la un proces intentat împotriva Tesla, la finalul anului trecut. Procesul, iniţiat în 2021, solicita despăgubiri de 162,2 milioane de dolari într-o dispută legată de tranzacţiile cu opţiuni pe acţiuni.
JPMorgan acuzase Tesla că a încălcat termenii unui contract referitor la recalcularea preţului opţiunilor.
Conflictul a început după ce Musk a publicat în august 2018 un tweet în care afirma că ia în considerare listarea privată a Tesla la un preţ de 420 de dolari pe acţiune, idee pe care ulterior a abandonat-o. JPMorgan a ajustat valoarea opţiunilor pe acţiuni în baza acestor declaraţii, ceea ce a dus la o dispută juridică.
Elon Musk, care anterior a fost acuzat de fraudă de către SEC, a acceptat împreună cu Tesla să plătească câte 20 de milioane de dolari pentru a soluţiona cazul.
În prezent, Musk joacă un rol important în guvernul preşedintelui Donald Trump, ocupând funcţia de şef al Departamentului pentru Eficienţă Guvernamentală. Jamie Dimon a declarat că doreşte să sprijine aceste eforturi.
"Guvernul trebuie să fie mai responsabil, mai eficient şi să se bazeze pe rezultate. E un proces complicat, având în vedere cât de complex este guvernul federal. Le doresc mult succes," a spus Dimon.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.