Facebook ia în calcul cumpărarea de video pentru a crea un ecosistem de conţinut original.
Conform fondatorului site-ului College Humor, actual angajat al Facebook, Ricky Van Veen, Facebook analizează în prezent modul în care îşi va crea propriul ecosistem de conţinut video original.
La acest moment, zona video din Facebook este un haos complet ca formă de organizare şi cu valoare redusă, dată de clipuri video copiate de pe alte site-uri şi transmisiuni live care nu au un scop sau o logică anume.
Monetizarea conţinutului video sub forma actuală are o limită, iar pentru a ridica ştacheta veniturilor Facebook are nevoie de conţinut original, de calitate, care nu fie disponibil şi în afara reţelei.
De aceea, o variantă la îndemână pentru Facebook este să plătească o serie de parteneri care să livreze conţinut video original. Este o tactică pe care Facebook a încercat-o şi în ceea ce priveşte transmisiunile live, însă într-o măsură mult prea redusă pentru a avea un impact.
În funcţie de modul în care se concretizează aceste planuri şi de suma de bani pe care Facebook este dispusă să o investească, zona de video a reţelei sociale ar putea ajunge undeva la nivelul YouTube - cu filmări de calitate redusă realizată de amatori - sau, mai sus, la nivelul Netflix şi Amazon Prime Video - prin crearea de seriale şi filme.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.