Iluminatul public din municipiul Deva este afectat, marţi seară, de o avarie, iar Primăria Deva a cerut operatorului Reţele Electrice Banat intervnţia de urgenţă, întrucât echipele proprii nu au dreptul de intervenţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Iluminatul public din Deva a fost întrerupt în această seară din cauza unei avarii la reţeaua de alimentare cu energie electrică a operatorului Reţele Electrice Banat. În seara zilei de 04 februarie 2025, mai multe străzi din municipiul Deva au rămas fără iluminat public. Străzile afectate sunt Calea Zarandului(de la Sala Sporturilor până la sensul giratoriu de la Dedeman), Duiliu Zamfirescu, Mărăşti, Aleea Pacii”, a transmis, marţi seară, primarul municipiului Deva, Lucian Rus.

Potrivit acestuia, echipele de intervenţie ale operatorului cu care Primăria Deva are contract sunt la faţa locului şi aşteaptă intervenţia echipelor operatorului Reţele Electrice Banat.

”Conform reglementărilor legale, Primăria Municipiului Deva nu are competenţa de a interveni în lucrările de remediere, acestea fiind strict în sarcina operatorului Reţele Electrice Banat. Primăria Deva a solicitat intervenţia urgentă a operatorului Reţele Electrice Banat, având în vedere că defecţiunea a fost cauzată de o avarie la reţeaua de alimentare cu energie electrică, care este administrată de către acest operator”, a mai transmis primarul.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.