Importurile de gaze naturale din Rusia acoperă în acest an între 8 şi 9% din consumul României, faţă de 2,4% anul trecut, şi vor acoperi în această iarnă 40% din consumul naţional, din cauză că furnizorii au cumpărat mai multe gaze de import, care au fost mai ieftine decât cele interne, a declarat marţi preşedintele Autortiăţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Niculae Havrileţ.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Importurile de gaze au început să crească din septembrie, ajungând la 30% din consum, nivel la care se află şi în prezent, însă ar putea ajunge la 40% din consum în timpul perioadei de iarnă.

Singurul furnizor extern de gaze al României este Gazprom, monopolul exporturilor de gaze naturale din Rusia. Însă România nu importă gaze prin contracte directe cu Gazprom, ci prin doi intermediari. 

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou

”În ceea ce priveşte importurile, de ceva vreme, inclusiv astăzi, acestea reprezintă 30% (din consum, n.r.). Se datorează faptului că preţul gazului de import este mai mic faţă de preţul gazelor înmagazinate.. Pentru tot anul 2016, probabil va fi un import de 8-9% calculat de la începutul anului, faţă de 2,4% anul trecut”,  spune şeful ANRE.

Anul trecut, importurile aveau preţuri mai mari decât costul gazelor înmagazinate, ceea ce nu se mai întâmplă în prezent.

”Practic, preţul gazelor importate în mod curent a intrat în competiţie cu cel al gazelor din producţia internă înmagazinate”, a mai spus Havrileţ.

La gazele din producţia internă, care se comercializează cu aproximativ 60 lei/MWh, se adaugă tariful de înmagazinare, în valoare de 20 lei/MWh, ceea ce duce preţul final la circa 80 lei/MWh. Importurile se realizează la preţuri de 78 lei/MWh, foarte aproape de preţul gazelor înmagazinate.

În ceea ce priveşte piaţa reglementată, în care sunt incluşi consumatorii casnici, preţul de 60 de lei/MWh fixat de guvern este sub cel al gazelor din import, de 78 de lei/MWh.

Potrivit şefului ANRE, dacă preţurile s-ar fi menţinut la nivelul anului trecut,  importurile nar fi crescut cu doar 2-3%.

Preşedintele ANRE spune că nu sunt prevăzute creşteri de preţ pentru gazele naturale la consumatorul final.

”Din fericire, preţurile internaţionale la gaze evoluează într-o zonă mai joasă, ceea ce aduce un beneficiu către consumatorii din ţara noastră, în sensul cel puţin menţinerii preţului la gaze naturale la nivelul actual, dacă nu o scădere, nu foarte însemnată, dar totuşi o tendinţă de scădere”, a afirmat Havrileţ.

De asemenea, Havrileţ afirmă că preţul gazelor naturale la producătorii interni se va liberaliza începând cu 1 aprilie 2017, însă acest lucru nu va duce la creşterea tarifelor finale pentru consumatori.

Astfel, de la 1 aprilie, Guvernul nu mai poate impune producătorilor preţuri de vânzare pentru gazele naturale. În schimb, ANRE va continua să verifice preţurile cu care furnizorii vând gazele către populaţie.

Havrileţ estimează că după 1 aprilie 2017 va avea loc o migrare permanentă a consumatorilor din zona reglementată către furnizorii care pot oferi gaze naturale la preţuri mai bune decât furnizorul la care este conectat acum.

Legislaţia actuală prevede ca termen-limită anul 2021 pentru liberalizarea completă a preţurilor pentru populaţie.

”Rămâne în continuare preţul reglementat la consumatorul final până în 2021, deci să nu rămânem cu ideea că practic se aruncă în aer preţul la consumatorul final”, a menţionat secretarul de stat din Ministerul Energiei Corina Popescu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.