Marţi, grupuri non-profit şi o organizaţie pentru firme mici au intentat un proces cerând unui judecător să blocheze temporar îngheţarea fondurilor federale, dispusă de administraţia Trump, care vizează toate granturile şi împrumuturile guvernamentale, transmite CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Procesul afirmă că îngheţarea impusă de Biroul pentru Managementul şi Bugetul (OMB) este ilegală.

Acţiunea în justiţie, depusă la Curtea de District a SUA din Washington, D.C., critică decizia OMB, care a fost anunţată luni seară, printr-un memo de două pagini. Memo-ul, semnat de directorul interimar al OMB, Matthew Vaeth, detaliază ”o Pauză temporară a programelor de granturi, împrumuturi şi alte asistenţe financiare ale agenţiilor”.

Memo-ul obligă agenţiile federale să identifice şi să revizuiască toate programele de asistenţă financiară guvernamentală şi activităţile aferente, în concordanţă cu politicile preşedintelui Donald Trump.

De asemenea, documentul stipulează că agenţiile ”trebuie să oprească temporar toate activităţile legate de obligaţiile şi decontările” pentru toate formele de asistenţă financiară federală ce ar putea fi afectate de ordinele executive ale lui Trump, inclusiv ajutoarele externe, asistenţa către organizaţiile nonguvernamentale, „ideologia de gen woke” şi „noua ordine ecologică”.

Procesul depus marţi afirmă: ”Acest memo — făcut public doar prin intermediul jurnaliştilor, cu doar douăzeci şi patru de ore înainte de aplicare, lipsit de orice bază legală sau raţionament minim — va avea un impact devastator asupra sute de mii de beneficiari de granturi care depind de fluxul de bani (bani deja obligaţi şi deja acordaţi) pentru a-şi îndeplini misiunile, pentru a-şi plăti angajaţii, chiria şi, într-adevăr, pentru a îmbunătăţi viaţa de zi cu zi a celor pe care se străduiesc să îi ajute.”

”Deşi administraţia Trump are libertatea de a-şi promova priorităţile, trebuie să o facă în limitele legii. Nu a făcut acest lucru”, susţine procesul.

”Memo-ul nu explică sursa autorităţii legale a OMB pentru a desfiinţa toate programele de granturi ale guvernului federal; nu ia în considerare interesele beneficiarilor de granturi care se bazează pe aceste fonduri, inclusiv cei căror bani deja le-au fost promişi; şi anunţă o politică de targetare a beneficiarilor de granturi, bazată parţial pe drepturile lor constituţionale, fără a lua în calcul eligibilitatea lor de a primi fonduri federale.”

Procesul a fost depus de Consiliul Naţional al Organizaţiilor Nonprofit, Asociaţia Americană de Sănătate Publică, Main Street Alliance şi grupul SAGE din New York.

Liderul minorităţii din Senat, Chuck Schumer, a declarat marţi că a fost informat că biroul procurorului general al statului New York intenţionează să depună un proces propriu pentru a contesta îngheţarea fondurilor impusă de OMB.

Procurorul general al New York-ului, Letitia James, a scris într-un tweet: ”Biroul meu va întreprinde acţiuni legale imediate împotriva acestei pauze neconstituţionale asupra finanţării federale.”

”Nu vom rămâne deoparte în timp ce această administraţie dăunează familiilor noastre”, a adăugat James.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.