Google a anunţat oficial că evenimentul I/O, dedicat, în principiu, dezvoltatorilor, va debuta anul acesta pe 14 mai şi va ţine, la fel ca în trecut, două zile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Chiar dacă a pornit ca un eveniment dedicat dezvoltatorilor şi menit să le ofere acestora posibilitatea de a se pregăti din timp pentru viitoarele schimbări, I/O este locul în care Google prezintă numeroase noutăţi legate de propriile produse.

Cu siguranţă, Google va anunţa noutăţile pe care le pregăteşte pentru viitoarea versiune de Android şi aplicaţiile care fac parte din aceasta.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Nu vor lipsi nici noutăţile hardware, legate în special de smartphone-urile dezvoltate de companie. Este posibil ca în cadrul acestui eveniment Google să lanseze smartphone-ul Pixel 8A.

Însă, un accent deosebit va fi pus, cu siguranţă, pe inteligenţa artificială, la care compania lucrează intens de când OpenAI a lansat ChatGPT.

Google ar putea anunţa atât noutăţi legate strict de modelul său lingvistic Gemini, cât şi modalităţi în care acesta va fi integrat şi mai strâns în produsele sale hardware şi software.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.