România are două mari provocări: dependenţa de Uniunea Europeană în ceea ce priveşte finanţarea şi strategia şi lipsa de încredere în propriile forţe, vizibilă mai ales la elitele din ţară, a declarat marţi George Friedman, fondatorul publicaţiei de analiză a sistemului internaţional, Geopolitical Futures, care consideră că România are un mare avantaj - o piaţă mare - şi trebuie să îşi extindă afacerile în Ucraina, în Balcani şi în estul Mediteranei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Friedman consideră că România este o ţară esenţială în această regiune şi se află la intersecţia mai multor zone importante: Orientul Mijlociu, Uniunea Europeană, Rusia ş Balcanii.

"România are oportunitatea să aibă o piaţă internă mare, dar este şi în apropiere de Balcani, Ucraina, Mediterana de Est, locuri în care puteţi să creşteţi şi să faceţi afaceri", a afirmat Friedman, la o conferinţă pe teme economice organizată la Bucureşti.

Friedman, unul dintre cei mai influenţi consultanţi americani în geopolitică, a vizitat de mai multe ori în ultimii ani statele din regiune şi a scris mai multe articole dedicate provocărilor geopolitice pentru estul Europei.

El consideră că statele din Europa de Est au mai multe atuuri, printre care o populaţie foarte educată şi o bună capacitate de export. Totuşi, doar două state - Polonia şi România - dispun de pieţe interne suficient de mari pentru a fi centri regionali în materie de afaceri.

Însă România are mai multe provocări care o împiedică să îşi exploateze potenţialul.

"România are două mari provocări: referinţa la Uniunea Europeană, dependenţa în materie de finanţare, şi lipsa de încredere în sine", a punctat Friedman.

Expertul consideră că se poate vorbi de un eşec al Uniunii Europene în privinţa capacităţii de a lua decizii, chiar dacă instituţiile par puternice. "UE face reguli pe care nu le respectă nimeni", a subliniat Friedman.

Fondatorul  Geopolitical Futures consideră că România nu trebuie să se bazeze pe exportul de energie pentru a se dezvolta, chiar dacă trebuie să menţină o capacitate de exploatare a resurselor. În plus, sistemul bancar trebuie stimulat să finanţeze firmele mici şi mijlocii, care pot crea valoare pe viitor.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.