Purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, Trei proiecte de investiţii care vizează tranziţia verde, în valoare totală de aproape 89 milioane de lei, vor fi finanţate din fonduri obţinute în urma scoaterii la licitaţie a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene. Cea mai mare parte din aceşti bani, respectiv 68,3 milioane lei, va fi utilizată pentru asigurarea cheltuielilor neeligibile aferente finanţării obţinute de Metrorex SA prin fondul de modernizare, cel mai important instrument financiar european destinat susţinerii tranziţiei energetice.
”Trei proiecte de investiţii care vizează tranziţia verde, în valoare totală de aproape 89 milioane de lei, vor fi finanţate din fonduri obţinute în urma scoaterii la licitaţie a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene”, a anunţat purtătorul de cuvânt.
Mihai Constantin a precizat că cea mai mare parte din aceşti bani, respectiv 68,3 milioane lei, va fi utilizată pentru asigurarea cheltuielilor neeligibile aferente finanţării obţinute de Metrorex SA prin fondul de modernizare, cel mai important instrument financiar european destinat susţinerii tranziţiei energetice.
”Concret, cu aceşti bani, sistemul de siguranţă şi automatizare a traficului va fi instalat şi pentru trenurile de pe magistrala 6 de metrou, care vor lega Gara de Nord de Aeroportul Internaţional 'Henri Coandă' Otopeni şi va fi extins şi pentru trenurile de pe magistrala 4 dintre Gara de Nord şi Străuleşti, pentru a se atinge capacitatea de transport proiectată de 50.000 de călători/oră pe sens”, a spus el.
Restul de circa 20,4 milioane lei vor fi utilizaţi pentru investiţii de creştere a eficienţei energetice a unor clădiri din domeniul public al statului, aparţinând Aeroclubului României şi Aeroclubului Teritorial Baia Mare şi care sunt utilizate pentru pregătirea tinerilor pentru practicarea sporturilor aeronautice, a mai anunţat Constantin.
![viewscnt](http://viewscnt.1616.ro/c.gif?id=21925286&pid=2701)
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.