Companiile Conpet (simbol bursier COTE), transportatorul naţional de ţiţei, şi MedLife (simbol bursier M), unul dintre cei mai importanţi furnizori de servicii medicale private din România, au fost incluse în componenţa indicilor principali ai Bursei de de Valori Bucureşti (BVB), BET şi BET-TR, care evidenţiau cele mai lichide 10 acţiuni tranzacţionate la bursă, astfel că numărul componentelor indicilor a crescut la 12 companii, fiind pentru prima dată de la lansarea indicilor când depăşeşte 10 titluri incluse.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Indicele BET va reflecta astfel evoluţia celor mai tranzacţionate 12 companii, iar BET-TR include cele mai lichide 12 acţiuni şi dividendele distribuite acţionarilor acestor companii.

“Această modificare este rezultatul eforturilor de modernizare întreprinse de BVB cu privire la indicii reprezentativi ai pieţei locale, adoptate la sfârşitul anului trecut, însoţite de îndeplinirea de către companiile eligibile a standardelor calitative şi cantitative impuse de BVB”, a declarat directorul general al BVB, Ludwik Sobolewski.

La rândul său, preşedintele BVB, Lucian Anghel, precizează că terenul pentru creşterea numărului de companii incluse în indici a fost pregătit încă de anul trecut, când a fost introdus un nou BET cu componenţă variabilă, alături de o listă revizuită a companiilor eligibile. Totodată, a avut loc cel mai mare IPO a unei companii private.

Ponderile simbolurilor din componenţa indicilor vor fi determinate pe baza numărului de acţiuni şi a preţurilor de închidere înregistrate la finalul şedinţei de tranzacţionare din data de 10 martie.

Noile structuri ale indicilor BVB vor fi anunţate la finalul zilei de 10 martie şi vor intra în vigoare începând cu şedinţa de tranzacţionare din data de 20 martie.

Membrii Comisiei Indicilor sunt: Lucian-Claudiu Anghel (preşedinte) şi Ludwik Sobolewski,  Bogdan Câmpianu, Mihai Lazăr şi Dorin Alexandru Badea (membri).

Conpet este transportator de ţiţei, controlat în proporţie de 58,71% de statul român, prin Ministerul Energiei, şi are circa 1.700 de salariaţi. Compania transportă prin conducte şi pe calea ferată ţiţei intern şi din import, gazolină, condensat şi etan lichid către rafinăriile din România.

Scoietatea a realizat anul trecut un profit net de 64,3 milioane lei (14,2 milioane euro), în creştere cu aproape 2% faţă de anul precedent, în timp ce afacerile au scăzut uşor, la 380,5 milioane lei (84,5 milioane euro).

Conpet are o valoare de piaţă de 829,39 milioane lei (183 milioane euro), la ultimul preţ de închidere, de 95,8 lei/acţiune.

MedLife s-a listat în decembrie la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) prin vânzarea a 8,84 milioane de titluri, ceea ce reprezintă 44% din pachetul total de acţiuni ale companiei, mutare prin care V4C Eastern Europe Holding a ieşit din acţionariat. Acesta a fost în T4 2016 cel mai mare IPO a unei companii private la Bursa de Valori Bucureşti.

Pachetul majoritat al companiei MedLife este deţinut de familia Marcu.

Reţeaua de servicii medicale private a înregistrat anul trecut pierderi de 1,66 milioane lei, la o cifră de afaceri în creştere cu 29%, până la 503 milioane lei.

În 2016, societatea a achiziţionat 100% din acţiunile Prima Medical, 60% din acţiunile Stem Cells Bank, 100% din acţiunile Diamed Center, 60% din acţiunile Dent Estet şi 90% din acţiunile CM Panduri.

MedLife are o capitalizare de 572,6 milioane lei, la ultima valoare de tranzacţionare a acţiunilor, de 28,5 lei/titlu.

Indicele BET a ajuns vineri la cel mai mare nivel din ianuarie 2008 până în prezent, în contextul în care valoarea medie zilnică de tranzacţionare a depăşit pragul de 9 milioane de euro, dar se situează încă sub nivelul maxim atins în noiembrie 2007.

Capitalizarea bursieră a tuturor companiilor listate la BVB a fost de 153 miliarde lei la finalul lunii februarie 2017, din care capitalizarea bursieră a companiilor româneşti a fost de 84 de miliarde lei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.