Acţiunile europene au crescut vineri, la redeschiderea burselor după pauza pentru sărbătoarea de Crăciun, iar indicele paneuropean Stoxx 600 a urcat cu aproape 0,67%, majoritatea sectoarelor şi burselor majore fiind în teritoriu pozitiv. transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Acţiunile din domeniul sănătăţii s-au numărat printre cele care au înregistrat câştiguri vineri, sectorul fiind ridicat de o creştere cu 2% a preţului acţiunilor Novo Nordisk.

Gigantul farmaceutic danez şi-a continuat redresarea după o vânzare major,ă în care acţiunile au scăzut cu 20% într-o singură şedinţă, săptămâna trecută.

Acţiunile companiei de petroliere Frontline au crescut, de asemenea, vineri, câştigând 3%, în condiţiile în care preţurile petrolului au realizat creştere săptămânală, iar previziunile de creştere economică pentru China, cel mai mare importator de petrol din lume, au fost revizuite în sus de Banca Mondială, pe fondul angajamentelor de la Beijing pentru mai multe stimulente fiscale.

Compania norvegiană de petrol şi gaze Vaar Energi a urcat, de asemenea, indicele Stoxx 600, după ce acţiunile au urcat cu 3,2%, în timp ce producătorul finlandez de combustibil Neste a ajuns în fruntea indicelui, cu câştiguri de 4,4%.

Între timp, firma suedeză de jocuri de noroc online Evolution a înregistrat câştiguri ale acţiunilor de aproximativ 3,7%, recuperând din pierderile înregistrate la începutul acestei săptămâni, după ce compania a fost supusă revizuirii de către Comisia pentru jocuri de noroc din Marea Britanie din cauza legăturilor cu operatori fără licenţă.

La celălalt capăt al indicelui, acţiunileDelivery Hero au scăzut cu peste 4% după ce autoritatea de reglementare antitrust din Taiwan a blocat miercuri oferta Uber de 950 de milioane de dolari pentru a achiziţiona afacerea Foodpanda a companiei.

În altă parte, investitorii monitorizează datele economice din China, unde cifrele oficiale au arătat că profiturile companiilor industriale din a doua cea mai mare economie din lume s-au contractat pentru a patra lună consecutiv, în noiembrie.

Datele au venit la o zi după ce Banca Mondială şi-a îmbunătăţit previziunile de creştere pentru China în 2024 şi 2025, dar a avertizat că economia ţării va rămâne sub presiune, având în vedere încrederea redusă a companiilor şi incertitudinea continuă în sectorul imobiliar chinez.

În Germania, preşedintele Frank-Walter Steinmeier a dizolvat vineri parlamentul ţării pentru a deschide calea pentru alegerile anticipate din februarie, după ce guvernul de coaliţie al cancelarului Olaf Scholz a fost înlăturat la începutul acestei luni.

Randamentele obligaţiunilor Germaniei pe 10 ani au crescut cu 5 puncte de bază, atingând 2,384%, cel mai ridicat nivel al lor dintr-o lună.

Indicele german DAX a crescut cu 0,68%, CAC 40, al bursei din Paris, cu 1%, iar FTSE 100, al bursei din Londra, cu 0,16%. Indicele Italian FTSE MIB a urcat cu 1,25% şi IBEX 35, al bursei din Madrid, a crescut cu 0,5%.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.