Bursa de Valori din Belgrad a anunţat marţi că a decis să suspende de la tranzacţionare acţiunile companiei sârbe de petrol şi gaze NIS, până în 28 ianuarie, scrie SeeNews.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Decizia vine după ce Departamentul de Trezorerie al SUA a anunţat vineri că a impus sancţiuni împotriva NIS, „care ar putea afecta operaţiunile companiei, precum şi preţul acţiunilor emise de companie”, a precizat bursa într-un comunicat de presă.

Regulile de funcţionare ale bursei îi permit să oprească temporar tranzacţionarea cu titluri de valoare individuale listate dacă se aşteaptă să apară informaţii care ar putea avea un impact semnificativ asupra preţului acestora sau dacă apar circumstanţe care ar putea periclita condiţiile de tranzacţionare.

Marţi, acţiunile NIS au scăzut cu 3,49%, până la închiderea bursei, la 718 dinari (6,3 dolari/ 6,1 euro).

Statele Unite ale Americii au anunţat vineri, 10 ianuarie, introducerea de sancţiuni companiei NIS. Este vorba de unele dintre cele mai ample sancţiuni împotriva industriei petroliere ruse de la invazia rusă la scară largă a Ucrainei, vizând două mari companii petroliere ruseşti, precum şi directori, comercianţi, furnizori de servicii petroliere şi asigurători ruşi. Trezoreria SUA a identificat Gazprom Neft şi Surgutneftegaz, împreună cu peste două duzini de filiale ale acestora din întreaga lume, inclusiv Luxemburg, drept „doi dintre cei mai importanţi producători şi exportatori de petrol din Rusia”.

Pachetul majoritar de acţiuni al Naftna Industrija Srbije, singura companie de rafinare petrolieră din Serbia, este deţinut de Gazprom Neft, divizia de petrol a gigantului rus Gazprom, care are o participaţie de 50%. La aceasta se adaugă un pachet de 6,15% care este deţinut de gigantul rus Gazprom, firma mamă a Gazprom Neft.

NIS deţine benzinării şi în România. NIS Petrol SRL este activă în România din 2012 şi operează o reţea de 19 benzinării în România, sub brandul Gazprom. Compania mai deţine totodată şase perimetre de petrol şi gaze concesionate în vestul României.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.