Biroul pentru Management şi Buget al Casei Albe (OMB) a anulat miercuri o directivă emisă anterior de administraţia Trump, care suspenda împrumuturile federale, granturile şi alte forme de asistenţă financiară. Această decizie vine la o zi după ce un judecător federal a blocat temporar implementarea ordinului, care a generat confuzie şi îngrijorare la nivel naţional, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Directiva iniţială, emisă de directorul interimar al OMB, Matthew Vaeth, solicita agenţiilor federale ”să suspende temporar, în măsura permisă de lege, programele de granturi, împrumuturi sau asistenţă financiară federală afectate de ordinele executive ale preşedintelui".

Această măsură a provocat confuzie cu privire la programele vizate, determinând Casa Albă să clarifice ulterior că programele majore de beneficii, precum Securitatea Socială şi Medicare, nu erau afectate.

Decizia de a anula directiva a fost comunicată printr-un memorandum scurt către departamente şi agenţii, semnat de Matthew Vaeth, care preciza: "Memorandumul OMB M-25-13 este anulat. Dacă aveţi întrebări privind implementarea ordinelor executive ale preşedintelui, vă rugăm să contactaţi consilierul general al agenţiei dvs", potrivit New York Times.

Această revocare survine după ce un judecător federal a suspendat temporar ordinul, ca răspuns la o acţiune legală intentată de organizaţii non-profit şi oficiali democraţi, care au susţinut că măsura ar putea avea consecinţe devastatoare asupra serviciilor esenţiale şi ar încălca separaţia constituţională a puterilor.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.