Reacţiile critice la adresa spectaolului „Proorocul Ilie”, montat de regizorul Botond Nagy pe un text de Tadeusz Słobodzianek, „sunt rezultatul unei interpretări eronate a mesajului artistic”, consideră Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti. După ce Patriarhia Română a criticat „utilizarea defăimătoare a simbolurilor religioase creştine”, TNB se apără: „Spectacolul 'Proorocul Ilie' nu îşi propune să aducă vreo ofensă credinţei creştine sau oricărei alte convingeri religioase. Dimpotrivă, montarea este o reflecţie asupra credinţei, asupra fragilităţii convingerilor umane şi asupra pericolelor extremismului de orice fel. Este un demers artistic care încurajează toleranţa, dialogul şi o înţelegere mai profundă a complexităţii spiritului uman”.
„Menţionăm că unele imagini apărute pe platformele sociale au fost scoase din contextul real al spectacolului, prezentând fragmente izolate într-un mod care distorsionează mesajul artistic al montării. Spectacolul nu este o blasfemie şi nu îşi propune să ridiculizeze credinţa, ci, dimpotrivă, invită la o reflecţie profundă asupra relaţiei dintre om şi divinitate, asupra modului în care credinţa poate fi influenţată sau deturnată”, a precizat TNB.
Aşa cum se menţionează şi pe site-ul oficial al spectacolului, „Proorocul Ilie” este o invitaţie la meditaţie sinceră asupra credinţei şi religiei într-un moment de profundă criză spirituală şi morală. Regizorul Botond Nagy declara, înainte de premieră: „Îmi doresc ca prin acest proiect artistic spectatorii să-şi analizeze propriile credinţe într-o lumină nouă şi să înţeleagă adevărata valoare a acestei miraculoase conexiuni interumane care este credinţa”.
Potrivit instituţiei teatrale, piesa scrisă de Tadeusz Słobodzianek a mai fost montată în România de reputatul regizor László Bocsárdi, la Teatrul „Tamási Áron” din Sfântu Gheorghe, cu premiere în 2001 şi o reluare în 2010. De asemenea, tot în 2010, la Teatrul Municipal din Baia Mare avea loc o altă montare a acestui text. Aceste producţii au contribuit la explorarea şi înţelegerea profundă a textului în contextul teatral românesc.
Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti reafirmă că „spectacolul nu are nicio intenţie de blasfemie sau lipsă de respect faţă de valorile religioase. Considerăm că unele reacţii critice sunt rezultatul unei interpretări eronate a mesajului artistic, care nu neagă, ci dimpotrivă, pune în lumină complexitatea relaţiei dintre om, credinţă şi societate. Respectăm dreptul fiecărui spectator de a avea propriile convingeri şi încurajăm dialogul deschis, în spiritul valorilor teatrului ca spaţiu al reflecţiei şi al libertăţii de expresie. Teatrul este, prin definiţie, un loc al întrebărilor, nu al răspunsurilor impuse, un spaţiu în care fiecare spectator are libertatea de a interpreta şi de a reflecta”.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...