Prinţesa Märtha-Louise a Norvegiei, fiica regelui Harald V şi a patra în ordinea succesiunii la tron, a anunţat că a renunţat la toate atribuţiile ei oficiale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Märtha-Louise se va dedica de acum activităţilor de medicină alternativă pe care le practică împreună cu logodnicul ei Durek Verrett, de profesie şaman. 

 

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Prinţesa a explicat decizia. "De fiecare dată când cineva din familia regală se logodeşte, se creează o furtună mediatică. S-a întâmplat şi de această dată. După discuţiile din presă de luna trecută, cu logodnicul meu Durek Verrett, cu regele, regina şi restul familiei regale, am convenit asupra anumitor ajustări. Voi renunţa la atribuţiile mele oficiale şi patronatele diverselor organizaţii", a adăugat ea, explicând că va continua să facă distincţia între rolul de prinţesă şi cel de femeie de afaceri şi nu se va folosi de titlul de prinţesă în afacerile ei. 

Pe lângă activităţile sale de "medicină alternativă", în Norvegia se vorbeşte mai ales despre personalitatea viitorului ei soţ. Promotor al practicilor medicale controversate, care cochetează cu şarlatanismul, el sugerează, de exemplu, în cartea sa "Spirit Hacking", că este o alegere cancerul, după cum menţionează The Guardian. De asemenea, comercializează pe site-ul său un medalion numit "Spirit Optimizer", despre care spune că l-a ajutat să se recupereze de Covid. Guru la Hollywood, el i-a avut printre adepţii lui Gwyneth Paltro şi Antonio Banderas.

Prinţesa, divorţată din 2017 şi mamă a trei copii, s-a îndrăgostit de cel care i-a fost ghid spiritual în 2019. S-au logodit în iunie 2022.

"Şamanul Durek mi-a schimbat viaţa, aşa cum a făcut-o deja cu atâţia alţii. M-a făcut să realizez că iubirea necondiţionată există pe această planetă", a spus prinţesa pe Instagram într-un mesaj de oficializare a relaţiei lor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.