O organizaţie care luptă pentru mediu îi cere actorului Leonardo DiCaprio să se autodenunţe, privind scandalul de corupţie din Malaysia în care este implicat, şi să renunţe la rolul de mesager al păcii pentru climă din partea ONU, scrie The Hollywood Reporter.
La o conferinţă de presă care a avut loc joi la Londra, Bruno Manser Fund i-a dat două variante actorului american: fie renunţă la legăturile cu ”persoanele care sunt expuse politic” în centrul scandalului de corupţie din Malaysia, care este investigat acum de Departamentul de Justiţie din Statele Unite şi returnează banii pe care se spune că i-a primit, fie demisionează din funcţia care i-a fost dată de secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite Ban Ki-moon în 2014.
”Dacă nu vrea să spună adevărul, îi cerem să se retragă din rolul de mesager al păcii pentru ONU privind schimbările climatice, pentru că şi-a pierdut credibilitatea într-o poziţie atât de importantă”, a spus Lukas Straumann, directorul organizaţiei caritabile care are sediul în Elveţia şi a cărei principală preocupare o reprezintă defrişările din Malaysia.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Nu putem salva mediul, dacă nu reuşim să oprim corupţia”, a mai spus Straumann, care a numit criticile aduse de DiCaprio la adresa defrişărilor din Indonezia drept ”ipocrizie cinică”. ”Trebuie să devină parte din soluţie, dar astăzi este parte din problemă”, a mai adăugat el.
Leonardo DiCaprio va participa sâmbătă la BFI London Film Festival, la premiera filmului documentar ”Before the Flood”.
În urmă cu două săptămâni, presa internaţională titra că actorul Leonardo DiCaprio a scos la vânzare două proprietăţi californiene, în stiluri diferite, ferma din Los Angeles şi vila din Malibu, pentru care cere 13 milioane de dolari, decizia sa având legătură cu scandalul financiar în care ar fi acuzat de deturnare de fonduri, alături de producătorii filmului "Lupul de pe Wall Street".
Producătorii filmului ”Lupul de pe Wall Street”, în care Leonardo DiCaprio joacă rolul principal, au fost acuzaţi de corupţie în cadrul unei anchete ce se desfăşoară pe trei continente, demarată de Departamentului de Justiţie din Statele Unite. Anchetatorii au confiscat, în luna iulie, o sumă de peste 1 miliard de dolari, despre care se crede că ar fi fost furată dintr-un fond de investiţii din Malaysia, implicat la rândul său într-un uriaş scandal internaţional, informează variety.com.
Actorul american Leonardo DiCaprio, un susţinător înfocat al cauzelor ecologiste, militează de mulţi ani pentru protejarea planetei. În acest scop, actorul hollywoodian a înfiinţat Fundaţia Leoardo DiCaprio, în 1998, şi a produs documentarul ”The 11th Hour”, potrivit căruia lupta împotriva încălzirii globale reprezintă principala provocare cu care se confruntă omenirea în lupta de protejare a mediului înconjurător.
În viaţa privată, Lenoardo DiCaprio a ales să implementeze o serie de măsuri ecologiste - se deplasează cu bicicleta, foloseşte doar automobile ecologice sau hibdrid, şi-a instalat panouri solare pe acoperişurile tuturor locuinţelor sale şi mănâncă doar produse alimentare din clasa ”bio”.
Implicarea sa în cauzele ecologiste i-a adus recunoaşterea internaţională şi a fost desemnat Mesager al păcii pentru climă de către Ban Ki-moon, secretarul general al ONU, în 2014. Celebrul actor a anunţat, pe 3 aprilie 2015, că se va lansa şi în domeniul hotelier bio şi eco, prin inaugurarea în 2018 a unui complex 100% ecologic, pe insula Blackadore Caye, situată în largul arhipelagului Belize din Marea Caraibilor.
De asemenea, DiCaprio face parte din consiliile de administraţie ale unor organizaţii ecologiste, precum World Wildlife Fund, Global Green USA, International Fund for Animal Welfare şi Natural Resources Defense Council.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.