Mici cluburi de lectură şi ateliere s-au format, sâmbătă, la standurile editurilor de la Târgul de carte Gaudeamus Radio România, într-un furnicar de vizitatori, în special copii şi tineri, aflaţi în căutarea celei mai incitante, captivante şi frumoase cărţi. Dacă la editura Sofiami, copiii au fost provocaţi să găsească răspunsul la întrebarea „Poate un cititor să salveze lumea?”, creionând totodată începutul unei noi poveşti, la standul Bookzone Olga Gudynn le-a vorbit celor mici despre fermecătoarea carte „Băieţelul şi şoriceii” şi i-a ghidat în a modela şoricei. Povestea spiriduşului Scorţişoară a fost dezvăluită la Humanitas Junior, iar „Alertă de ştiri false. Invazia chiloţilor criminali”, de Elise Gravel”, apărută în colecţia Academia Arthur.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Bookzone

La standul editurii Bookzone, un atelier de modelat şoricei a adunat câteva zeci de copii în jurul Olgăi Gudynn autoarea unei poveşti simple „Băieţelul şi şoriceii”, care poate ascunde învăţături profunde. Volumul, la preţul de 29 de lei, este însoţit şi de o carte de colorat.

Sofiami

„Un cititor salvează lumea”, de Adina Chirica, cu ilustraţii de Raluca Guraliuc, a fost lansată la editura Sofiami. Andrei, personajul cărţii, un împătimit cititor, readuce la viaţa, alături de un hârciog şi un motan, satul Colina care fusese înghiţit de Nepăsare.

„Povestea este cea a oricărui copil, mai mult sau mai puţin pasionat de cărţi. Acest copil trăia într-un sat care risca să dispară tocmai pentru că oamenii au încetat să citească, să se intereseze unii de ceilalţi, au încetat să le mai pese. Noi n-am vrea să se întâmple asta, nicăieri, cu voi, şi cred că e important să vă ascultăm, Andrei a reuşit să-şi salveze satul, dar, cine ştie, poate data viitoare va fi şi mai greu, aşa că este important să vă ascultăm”, a spus autoarea la evenimentul de lansare. 

Provocaţi să răspundă la întrebarea „De ce nu vă place să citiţi?”, participanţii la discuţie au invocat cuvintele pe care nu le înţeleg sau faptul că un capitol ar fi foarte lung. În plus, cărţile cu benzi desenate sunt preferate de micii cititori. „Noi avem al şcoală bibliotecă şi putem alege ce vrem”, a spus o fetiţă. 

Adina Chirica le-a făcut şi o urare copiilor, „să evadaţi cât mai des în lumile din cărţi, pentru că sunt lumi pe care le creaţi voi, nu vi le dictează nimeni din afară, asta mi se pare magic la citit, e o lume pe care o imaginaţi doar voi”. 

Volumul costă la târg 50 de lei. 

Cei care se opresc la standul editurii Sofiami găsesc şi alte noutăţi: „Misterul din oraşul găinilor”, de Albert Orrayas (45 de lei), „Vreau să fiu ca tine”, de Britta Sabbag şi Igor Lange, „Prima mea petrecere în pijama”, de Miruna Prunache. 

Didactica Publishing House

Valorile esenţiale sunt promovate la Didactica Publishing House, mai ales că editura a demarat un proiect pe tema antibullying-ului şi publică 23 de titluri pe acest subiect. „La târg, avem opt titluri apărute deja. Pe lângă acestea, celelalte noutăţi pentru perioada de iarnă sunt legate tot de valorile esenţiale. Una dintre cărţile foarte apreciate pe care o avem acum la târg este 'Lupul' de Sasa Stanisic (42 de lei), o carte premiată la Salonul de la Frankfurt cu Premiul german de literatură pentru copii, de altfel Stanisic este un autor foarte cunoscut la nivel european, şi mai avem un titlu nou, 'Unde se duc îngerii de zăpadă' de Maggie O'Farrell (38 de lei), fiind primul titlu pentru copii al cunoscutei autoare publicat în limba română”, a declarat, pentru News.ro, Diana Moldoveanu, reprezentant al DPH. 

De asemenea, la DPH publicul va putea cumpăra şi „Cartea Recordurilor”, prima dată apărută în limba română. Sunt la standul DPH multe cărţi scrise de specialişti, cum este psihoterapeutul Monica Mereuţă, care prezintă la stand a doua carte din seria „Milo”, de data aceasta despre emoţii, tristeţe şi bucurie şi cum să le gestionăm. 

Multe enciclopedii la DPH, între care o noutate despre corpul uman lansată după primul podcast cu copil, se numeşte „Wow, în lume - Corpul omenesc” (33 de lei) şi este o carte grafică adaptată stilului de a învăţa al noilor generaţii.

Două colecţii de autori clasici, români şi ai literaturii universale, pentru adulţi şi copii, sunt de asemenea în oferta editurii. 

Cei mai pretenţioşi cititori găsesc la standul DPH şi cărţi de Crăciun, interactive, cu sunete sau pop-up, cu jocuri. De altfel, „Microscopul”, al treilea titlu din seria Clubul inginerilor, îi ajută pe copii să-şi construiască singuri propriul microscop funcţional. 

Reducerile sunt între 30% şi 70%. 

Humanitas Junior 

Andreea Răsuceanu a lansat „Uimitoarea călătorie a spiriduşului Scorţişoar”, carte ilustrată de Anca Smărăndache. La târg, cartea se vinde cu 43 de lei. 

„Am scris cartea cu gândul la nepotul meu. E o poveste pe care i-o datorez lui Florin Bican, care în urmă cu aproape 10 ani m-a invitat la 'Bookătăria de texte şi imagini'. Am rescris povestea spiriduşului Scorţişoară şi acum am scris-o dintr-o suflare, cu plăcere, cu gândul că e povestea pe care aş fi vrut să o citesc eu când eram copil, dar cea mai importantă întâlnire de la care porneşte aventura cărţii este cea cu ilustratoarea Anca Smărăndache. Desenele nu sunt numai frumoase: Anca a pus trimiteri la opere literare, la tablouri celebre, ea a creat o suprapoveste, e ascunsă acolo şi data la care s-a întâlnit pentru prima dată cu spiriduşul. N-a fost nimic premeditat, a ieşit aşa cum am simţit nevoia să o scriu”, a mărturisit autoarea la evenimentul de lansare de la standul Humanitas. 

Humanitas Junior a expus la stand şi „Bunicul de ciocolată”, de Narine Abgarian şi Valentin Postnikov, carte care pare o brioşă într-o vitrină de cofetărie. Abgarian este autoarea celebrului bestseller „Din cer au căzut trei mere”. 55 de lei este preţul de la târg. 

Editura Art

Reprezentanţii editurii propun noutăţi la această ediţie a Gaudeamus: de la miniGrafic, „Băieţii răi”, de Aaron Blabey, costă la târg 38 de lei, iar „Jurnalul unui puşti. Haos total”, de Jeff Kinney, este al 19 volum din seria celebră. 

Unele dintre cărţile favorite la editura Arthur, „Detectivul erorilor de gândire” şi „Un manual ilustrat al erorilor de argumentare” se vând fiecare la 33 de lei. 

De neratat este „Alertă de ştiri false. Invazia chiloţilor criminali”, de Elise Gravel”, care îi ajută pe cei mai mici cum să depisteze ştirile false, dezinformarea şi teoriile conspiraţiei. O carte esenţială în aceste vremuri. 

Cititorii care sunt interesaţi de chimie, vor primi, dacă aleg „Spectacolul elementelor”, de Colin Stuart şi Ximo Abadía, şi o planşă cu Tabelul elementelor. Textele însoţitoare şi glosarul final conţin informaţii captivante, prin care fiecare element îşi dezvăluie povestea, proprietăţile şi utilitatea într-un mod simplu şi uşor de reţinut, împrietenindu-i pe micii cititori cu lumea fascinantă a chimiei. Acest titlu a apărut în colecţia Academia Arthur la Editura Arthur. 

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România este deschis până duminică, la Romexpo, Pavilion B2. Intrarea este liberă. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.