Celebrul dirijor Paavo Järvi va urca la pupitrul renumitei Orchestre Tonhalle din Zürich, pentru două concerte programate în 2 şi 3 septembrie, de la ora 20:00, la Sala Palatului, în cadrul Festivalului "Enescu" din acest an, anunţă organizatorii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Primul concert propune un program de mare intensitate emoţională, ce include: Preludiu la Oedip de George Enescu, Concertul nr. 2 în sol minor pentru violoncel şi orchestră op. 126 de Dmitri Şostakovici, în interpretarea reputatei soliste Alisa Weilerstein, şi Simfonia nr. 2 în mi minor op. 27 de Serghei Rahmaninov.

În cea de-a doua seară, publicul va avea ocazia să asculte impresionanta Simfonie nr. 2 pentru orchestră, soprană, alto şi cor mixt în do minor, A învierii, de Gustav Mahler. La acest moment de excepţie va participa şi Corul Filarmonicii George Enescu, condus de Iosif Ion Prunner.

Născut în Estonia în 1962, Paavo Järvi provine dintr-o familie cu o bogată tradiţie muzicală, fiind fiul apreciatului dirijor Neeme Järvi şi fratele lui Kristjan Järvi, de asemenea dirijor. După ce a studiat la Conservatorul din Tallinn, s-a mutat în Statele Unite, unde şi-a continuat pregătirea la Curtis Institute of Music şi la Los Angeles Philharmonic Institute, sub îndrumarea legendarului Leonard Bernstein.

Considerat unul dintre cei mai importanţi dirijori ai timpurilor noastre, Paavo Järvi este recunoscut pentru interpretările sale expresive şi pentru abilitatea de a aduce un suflu nou repertoriului clasic. Pe parcursul carierei, el s-a impus prin precizia interpretativă, sensibilitatea artistică şi capacitatea de a revitaliza repertoriul simfonic. Este atât director muzical al Orchestrei Tonhalle din Zürich, cât şi al Deutsche Kammerphilharmonie Bremen, iar în trecut a condus mari ansambluri simfonice: Orchestre de Paris (2010-2016), NHK Symphony Orchestra Tokyo (2015-2022), Frankfurt Radio Symphony Orchestra (2006-2013), Cincinnati Symphony Orchestra (2001-2011).

Järvi este, de asemenea, un reper pentru integrale simfonice de referinţă, dintre care amintim Beethoven, Brahms, Bruckner, Sibelius, Ceaikovski şi Mahler. A fost distins cu Premiul Grammy (2003) pentru înregistrarea „Cantate” de Jean Sibelius, precum şi cu numeroase premii internaţionale, inclusiv Premiul Opus Klassik „Dirijorul anului” (2019) şi European Cultural Prize (2022).

Fondată în 1868, Orchestra Tonhalle din Zürich este una dintre cele mai vechi şi prestigioase orchestre simfonice din Europa. Cu un repertoriu vast, care îmbină clasicismul cu modernitatea, ansamblul este apreciat pentru sunetul său clar, rafinat şi profund expresiv.

De-a lungul timpului, orchestra a fost condusă de dirijori de renume mondial: Wilhelm Furtwängler, Bruno Walter, David Zinman şi Charles Dutoit. În 2019, sub bagheta lui Paavo Järvi, ansamblul a început un nou capitol artistic, obţinând premii internaţionale pentru înregistrările sale, precum: Diapason d’Or (2019, 2021, 2023), Preis der Deutschen Schallplattenkritik (2020), ICMA Award pentru cea mai bună înregistrare simfonică (2024).
Orchestra este formată din circa 100 de muzicieni din 20 de ţări şi susţine peste 100 de concerte pe stagiune, atât în Elveţia, cât şi pe marile scene internaţionale, la Filarmonica din Berlin, BBC Proms, Carnegie Hall sau Konzerthaus Viena.

Înregistrările sale de referinţă includ integrala simfoniilor de Mahler, Beethoven, Brahms, Schubert şi Ceaikovski, iar prima colaborare discografică a ansamblului cu Paavo Järvi – dedicată lucrărilor orchestrale ale lui Olivier Messiaen – a fost distinsă cu Diapason d’Or.

Orchestra Tonhalle din Zürich şi dirijorul Paavo Järvi au primit în 2022 European Cultural Prize.

O adevărată stea a violoncelului mondial, Alisa Weilerstein se remarcă prin interpretări pline de pasiune, profunzimea emoţională fiind dublată de o tehnică impecabilă. Născută în 1982 în Statele Unite, a început să cânte la violoncel la doar patru ani şi a debutat la New York Town Hall la 13 ani. A studiat la Cleveland Institute of Music şi la Columbia University, perfecţionându-se ulterior sub îndrumarea unor profesori celebri.

Weilerstein s-a impus rapid pe scena internaţională, colaborând cu cele mai mari orchestre ale lumii, printre care: Filarmonica din Berlin, New York Philharmonic, Royal Concertgebouw Orchestra, Boston Symphony Orchestra, Los Angeles Philharmonic.  În 2011 a fost distinsă cu bursa „genius grant” MacArthur, un premiu acordat artiştilor cu contribuţii excepţionale în domeniul lor de activitate. Un proiect inovator al Alisei Weilerstein este „FRAGMENTS”, serie de concerte solo care combină fragmente din suitele pentru violoncel de Bach cu lucrări contemporane, într-un format multisenzorial. În cadrul acestui proiect, ea a colaborat cu regizoarea Elkhanah Pulitzer, creând o experienţă artistică imersivă.

Printre momentele importante recente ale carierei sale se numără: premiera concertului pentru violoncel de Thomas Larcher, cu New York Philharmonic şi Bavarian Radio Symphony, concertele cu Gustavo Dudamel şi Los Angeles Philharmonic, în care a prezentat o nouă lucrare de Gabriela Ortiz, recitalurile solo la Carnegie Hall şi Spoleto Festival USA, dar şi turneele internaţionale cu Leipzig Gewandhaus Orchestra, Berlin Philharmonic şi Royal Concertgebouw Orchestra.

Discografia sa impresionantă include albume de referinţă, precum suitele pentru violoncel solo de Bach, lansate în 2020 la Pentatone, sau înregistrări distinse cu premii internaţionale, precum Premiul „Recording of the Year” oferit de BBC Music.

Biletele se pot achiziţiona atât online, din platforma Eventim.ro, https://www.cts.eventim.ro/artist/festivalul-george-enescu, cât şi în format fizic, din reţeaua de hypermarketuri Carrefour şi din lanţurile de librării Cărtureşti şi Humanitas.

Pentru concertele de la Sala Palatului, biletele se împart în şase categorii: VIP – 280 lei, Categoria 1 – 250 lei, Categoria 2 – 200 lei, Categoria 3 – 150 lei, Categoria 4 – 120 lei, biletele reduse pentru elevi/studenţi/pensionari – 90 lei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.