Centrul Naţional al Dansului Bucureşti anunţă grevă generală începând de miercuri, motivul fiind bugetul instituţiei redus pentru al patrulea an consecutiv şi discriminarea intenţionată din partea Ministerului Culturii. CNDB este în pragul colapsului, spun reprezentanţii săi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat al CNDB, instituţia care cu doar 21 de angajaţi are grijă anual de mai bine de 300 de artişti din sectorul independent, derulând programe de spectacol şi formare unice în România, se află în imposibilitatea de a opera funcţional. Astfel că managementul instituţiei, alături de angajaţi, a luat decizia de a intra în grevă generală.

"În pofida repetatelor solicitări către Ministerul Culturii de a aloca un buget care să permită funcţionarea normală a instituţiei, CNDB este ţinut în continuare într-o stare de precaritate", se arată în comunicat.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Subvenţia alocată pentru programele şi proiectele CNDB pentru anul 2020 este cu 10% mai mică faţă de cea din 2019, an în care s-a atins recordul subfinanţării (când instituţia a primit doar 200.000 lei pentru programe şi proiecte din subvenţie şi a atras prin forţe proprii 450.000 lei din finanţări AFCN pentru a-şi îndeplini misiunea), precizează reprezentanţii Centrului. 

Ei acuză: "De ani de zile purtăm un dialog surd cu Ministerul Culturii. În pofida tuturor rapoartelor de activitate şi a rezultatelor pe care le prezentăm, a ideilor şi soluţiilor pe care le propunem, ajung la concluzia că este evident că cineva din interiorul ministerului ne discriminează instituţional. Centrul Naţional al Dansului Bucureşti nu mai are de dovedit că este o instituţie-far şi un model instituţional pentru domeniul cultural. Astfel, cerem explicaţii şi răspunsuri la următoarele întrebări: De ce este ţinută această instituţie în mizerabilitate şi în incapacitatea de a-şi dezvolta programele?, Cine are interesul să ţină această instituţie în această stare?, Care sunt criteriile de alocare a bugetelor?, Care este studiul pe care ministerul l-a facut şi prin care a constatat că se poate să dublezi suma (obligaţia) veniturilor proprii în condiţiile în care subvenţia scade, iar numărul de scaune în sală este acelaşi (76)?", a spus Vava Ştefăneascu, manager CNDB. 

Conducerea şi angajaţii CNDB au decis să intre în grevă generală în numele întregii comunităţi artistice afectate, începând de miercuri, 5 februarie.

Potrivit raportului Curţii de Conturi pe anul 2018, publicat la sfârşitul lunii ianuarie 2020, la Centrul Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB) nu au fost respectate prevederile legale cu privire la regularizarea, la finele anului, a excedentului rezultat din execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli, în limita sumelor primite de la bugetul de stat.

Entitatea a solicitat anual o subvenţie mai mare decât cea care ar fi fost necesară pentru acoperirea cheltuielilor, fără să ţină cont de faptul că avea încasări din veniturile proprii pe care nu le consuma în totalitate, rezultând în acest fel un excedent la finele anului, din subvenţia supradimensionată, excedent care nu a fost restituit în întregime la bugetul de stat, în contul de unde a fost efectuată finanţarea şi pe care, în mod nejustificat, entitatea îl tratează eronat, ca fiind excedent din venituri proprii.

Nu a fost respectat cadrul legal cu privire la modul de efectuare a operaţiunilor de inventariere a tuturor elementelor patrimoniale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.