După 75 de ani de activitate în perioade istorice care au marcat sfârşitul comunismului şi revenirea la democraţie în Europa de Est, viitorul Radio Europa Liberă/ Radio Liberty este acum în pericol după ce preşedintele american Donald Trump i-a redus finanţarea. Acest lucru a determinat un apel din partea guvernului ceh care îi îndeamnă pe miniştrii de externe ai Uniunii Europene să discute această chestiune în cadrul reuniunii lor de luni de la Bruxelles, pentru a permite RFE/RL să continue să ofere acoperire informativă în ţările în care presa liberă este interzisă sau încă la început, relatează Reuters.
„Trebuie să începem cu disponibilitatea politică de a face ceva, aşa că voi cere acest lucru astăzi”, a declarat ministrul ceh de Externe, Jan Lipavsky.
El a adăugat pe platforma de socializare X că miniştrii vor discuta despre cum să menţină cel puţin parţial difuzarea sa.
Prezentată de Trump ca o măsură de reducere a birocraţiei federale, Agenţia americană pentru media globale (USAGM) a încetat în weekend subvenţiile acordate RFE/RL, care emite în ţări din Europa de Est şi din alte părţi, inclusiv Rusia, Belarus, Ucraina devastată de război şi Iran.
Elon Musk, aliat al lui Trump, a cerut închiderea RFE/RL, cu sediul la Praga, într-o postare pe X luna trecută, spunând că „este doar stânga radicală nebună care vorbeşte singură”.
Trump a semnat vineri un ordin executiv menit să desfiinţeze societatea-mamă a postului media finanţat de guvernul american Voice of America şi alte şase agenţii federale, la scurt timp după ce guvernul său a anulat peste 80% din toate programele Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională.
În timp ce USAID distribuie ajutoare umanitare în valoare de miliarde de dolari, aceasta a fost, de asemenea, implicată în proiecte menite să consolideze societatea civilă şi să sprijine mass-media şi democraţia la nivel mondial, inclusiv în Europa de Est şi în Balcani.
Preşedintele şi directorul general al RFE/RL, Stephen Capus, a declarat că anularea acordului de finanţare al Radio Europa Liberă/ Radio Liberty „ar fi un cadou masiv pentru inamicii Americii”.
Jurnaliştii RFE/RL au continuat să lucreze luni, relatările apărând pe site-ul său.
Înfiinţate în 1950, iniţial RFE şi RL au fost finanţate în principal de Congresul SUA prin intermediul Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), difuzând în Bulgaria, Cehoslovacia, Ungaria, Polonia şi România, ţări aflate în spatele Cortinei de Fier.
În 1953, RL a început să emită către fosta Uniune Sovietică în rusă şi în alte 17 limbi naţionale.
„Radio Europa Liberă trebuie să fie vocea nu numai a poporului nostru, ci şi a poporului din întreaga Europă. RFE trebuie să continue să ajute la transmiterea adevărului în spatele Cortinei de Fier”, a declarat preşedintele John F. Kennedy în observaţiile sale pregătite pentru Fondul Radio Europa Liberă în 1962.
După sfârşitul Războiului Rece, RFE/RL a lansat noi servicii lingvistice în sârbă, croată şi bosniacă pentru statele succesoare ale Iugoslaviei la începutul anului 1994.
La invitaţia fostului preşedinte ceh Vaclav Havel, figura principală a „Revoluţiei de catifea” care a răsturnat regimul comunist din această ţară, RFE/RL şi-a mutat centrul de difuzare de la München la Praga în 1995.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.