Casa memorială "Dinu Lipatti", aflată pe Bulevardul Lascăr Catargiu nr.12, este scoasă la vânzare pe storia.ro pentru 1.192.000 de euro, când se împlinesc 108 ani de la naşterea marelui compozitor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Asociaţia Grafoart a demarat o campanie de strângere de fonduri pentru salvarea acestui important monument cultural, parte a patrimoniului naţional, şi face un apel către instituţii, artişti, iubitori ai muzicii şi mass-media pentru a sprijini acest demers. Detalii despre campanie şi modalităţile de sprijin la adresa asociatiagrafoart@gmail.com.

Imobilul, construit în 1902, este înscris în Lista monumentelor istorice, grupa B. Se presupune că arhitectul a fost Petre Antonescu. 

În 2016, Casa "Dinu Lipatti" a fost scoasă la licitaţie publică pentru suma de 1.908.339 de euro. Licitaţia a fost blocată atunci iar Ministerul Culturii nu a putut să-şi exercite dreptul de preempţiune.

În 2017, la propunerea primarului general Gabriela Firea, Consiliul General al Municipiului Bucuresti a aprobat, în septembrie, înfiinţarea Centrului Cultural Casa Artelor "Dinu Lipatti". Acesta a fost inaugurat în martie 2018. 

Clădirea, cu accentele principale de origine barocă, are ancadramentele ferestrelor şi portalul intrării oficiale elegant decorate cu elemente vegetale. Locuinţa burgheză era tipică pentru Bucureştiul sfârşitului de secol al XIX-lea şi este decorată la interior cu lambriuri de lemn, cu pereţi acoperiţi cu mătase pe schelet de lemn. Salonul avea o mica estradă, unde era amplasat pianul, la care adolescentul Dinu Lipatti repeta, compunea sau susţinea concerte. Se pastrează sobele, ancadramentele uşilor, decoraţia plafoanelor şi, partial, mobilierul original încastrat. Încăperile cu funcţiuni domestice sunt situate de-a lungul unui coridor lung care conduce spre intrarea secundară dinspre Strada Visarion. Imobilul are o mansardă generoasă, unde erau situate camerele servitorilor.

Casa în care a locuit marele pianist şi compozitor Dinu Lipatti are şase camere şi două în pod, zidăria este din beton, iar tâmplăria este din lemn, respectiv glafuri din marmură. Podelele camerelor sunt acoperite cu parchet clasic şi mochetă, iar în baie, gresie.

Suprafaţa utilă este de 260,15 metri pătraţi, iar suprafaţa terenului de 707 metri pătraţi.

Imobilul a fost împărţit în două apartamente: primul este format din două camere, bucătarie, baie, balcon, depozitare, beci, suprafaţă utilă de 110,08 metri pătraţi. Cel de-al doilea apartament este compus din patru camere, o bucătărie, toaletă, baie, subsol, o suprafaţă utilă de 150,07 metri pătraţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.