Cel mai nou campus al Apple, cu o suprafaţă de peste 70 de hectare, va fi gata în aprilie, când angajaţii se vor putea muta în el, a anunţat gigantul IT într-un comunicat de presă.
Procesul de mutare a celor peste 12.000 de angajaţi care vor locui acolo va dura, potrivit companiei, peste şase luni, timp în care vor continua şi lucrările la clădire şi la zona adiacentă.
Apple Park a fost gândit de Steve Jobs ca un centru pentru dezvoltarea creativităţii şi pentru colaborare şi urmează să transforme aproape 500.000 de metri pătraţi de asfalt şi beton în terenuri cu iarbă şi peste 9.000 de copaci rezistenţi la secetă, chiar în inima Santa Clara Valley. Complexul este alimentat în proporţie de 100% de energie din surse regenerabile. Cu 17 megawaţi de panouri solare pe acoperiş, Apple Park va avea una dintre cele mai mari instalaţii de energie solară din lume.
În onoarea fondatorului companiei, care ar fi implinit pe 24 februarie 62 de ani, teatrul din incinta campusului va fi numit Steve Jobs. Teatrul este situat pe vârful unui deal, cel mai înalt punct al Apple Park, cu vedere spre clădirea principală şi spre pădurea din jurul ei.
"Viziunea lui Steve pentru Apple a depăşit cu mult perioada vieţii sale. El a intenţionat ca Apple Park să fie o casă a inovaţiei pentru generaţiile viitoare. Spaţiile de lucru şi zonele verzi sunt concepute pentru a inspira echipa noastră, dar şi pentru a fi benefică pentru mediu. De aceea am reuşit să construim una dintre clădirile cele mai eficiente din punct de vedere energetic din lume, iar campusul va funcţiona în întregime cu energie regenerabilă", a declarat Tim Cook, CEO-ul Apple.
Clădirea principală, cu o suprafaţă de 260.000 de metri pătraţi, are formă de inel şi este placată în întregime cu cele mai mari panouri curbate din sticlă din lume. Va fi cel mai mare imobil ventilat natural din lume, proiectat pentru a nu necesita încălzire sau aer condiţionat timp de nouă luni ale anului.
Apple Park, conceput în colaborare cu Foster + Partners, va include, de asemenea, un centru pentru vizitatori cu un magazin Apple şi o cafenea deschisă publicului, precum şi un centru de fitness de peste 9.000 de metri pătraţi pentru angajaţii Apple. Parcul amenajat în zonă oferă peste trei kilometri de alei pentru plimbare, plus o livadă, o pajişte şi un lac pe terenul din interiorul inelului. Spaţiul verde va include peste 9.000 de copaci rezistenţi la secetă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.