Alicia Keys, câştigătoare a 15 premii Grammy, a creat împreună cu şi pentru Netflix o nouă versiune a unuia dintre hiturile sale „If I ain't got you" într-o ediţie orchestrală, care poate fi regăsită în serialul „Queen Charlotte: A Bridgerton Story”, lansat pe 4 mai. Peste şaptezeci de femei de diferite naţionalităţi au contribuit la aranjamentul melodiei.
Cu toate că acţiunea serialului este plasată în secolul al XIX-lea, unele dintre melodiile de pe coloana sonoră a acestuia sunt reinterpretări pentru vioară ale hiturilor muzicii pop. Una dintre ele este versiunea instrumentală a piesei Aliciei Keys, care sărbătoreşte anul acesta a 20-a aniversare de la lansare. Astfel, artista şi-a unit forţele cu Orchestra Globală a Reginei Charlotte - o orchestră simfonică unică, formată din 74 de femei de culoare.
12 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Meta Estate
Videoclipul este inspirat de estetica reginei Charlotte. Rochiile şi spaţiile baroc sunt prezentate într-o variantă modernă, iar melodia „If I ain't got you" poate fi citită şi prin stratul narativ al serialului.
În piesă, Alicia Keys vorbeşte despre rolul altei persoane în viaţa fiecăruia dintre noi - nu numai în sensul romantic, ci şi în sensul fraternităţii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.