Inflaţia din Turcia a accelerat la 69,8% în luna aprilie, în termeni anuali, a raportat vineri Institutul de Statistică din Turcia, cele mai mari creşteri de preţuri de consum de la an la an fiind în educaţie, cu un salt de 103,86%, şi hoteluri, cafenele şi restaurante, cu o creştere de 95,82%, relatează CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Faţă de luna martie, preţurile au crescut cu 3,18%, conduse de creşterea preţurilor băuturilor alcoolice şi tutun, precum şi cazării în hoteluri,, cafenelelor şi restaurantelor.

Rata inflaţiei din aprilie marchează cea mai mare creştere anuală a preţurilor din noiembrie 2022, când inflaţia era de aproximativ 85%.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Deşi este o cifră uimitoare, valoarea CPI de aproape 70% din aprilie a fost de fapt un salt mai mic decât se aşteptau mulţi analişti. Dar orice speranţă de reducere a ratei dobânzii este departe, au spus economiştii.

Banca centrală a Turciei şi-a majorat rata dobânzii cheie la 50%, invocând nevoia continuă de a contracara inflaţia din ţară.

Banca a declarat în martie că ”o poziţie monetară strictă va fi menţinută până când se va observa o scădere semnificativă şi susţinută a tendinţei de bază a inflaţiei lunare”.

”Creşterea puţin mai mică decât erau aşteptările a preţurilor din Turcia ,în aprilie, la 69,8% a/a (consens 70,3%) oferă semne încurajatoare că presiunile preţurilor s-au atenuat din nou”, a spus Liam Peach, economist senior pe pieţele emergente la Capital Economics, cu sediul la Londra.

El a mai spus că ”credem că inflaţia va încetini în a doua jumătate a acestui an, dar nu suntem la fel de optimişti în ceea ce priveşte ritmul dezinflaţiei. ... În acest context, încă nu ne aşteptăm ca banca centrală să treacă la reduceri ale dobânzilor până anul viitor.”

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.