Mai mult de 10.000 de copii, adolescenţi şi părinţi sunt aşteptaţi la K-Zilla - Festivalul Elevilor, cel mai mare eveniment organizat cu ocazia Zilei Copilului, care are loc pe esplanada Operei Naţionale Bucureşti, în zilele de 1 şi 2 iunie, între orele 08:00-22:00. Evenimentul include două zile cu activităţi interactive, educative şi recreative, concerte susţinute de artişti consacraţi, musicaluri şi surprize. Intrarea la Festivalul K-Zilla este gratuită, anunţă organizatorii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Organizat de Asociaţia Club Sportiv OBSwim în parteneriat cu Opera Naţională Bucureşti şi cu sprijinul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), al Inspectoratului Şcolar Judeţean Ilfov (ISJIF) şi al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Festivalul K-Zilla, aflat la a doua ediţie, este un eveniment unic care promovează un stil de viaţă sănătos şi activ pentru tineri, prin intermediul sportului, gamingului, culturii şi educaţiei.

Printre cele mai importante momente ale festivalului se află un maraton de cycling, concursul elevilor K-Zilla Alpha Challenge, festival asiatic şi multe altele. Totodată, vor urca pe scenă zeci de artişti, printre care Andeea Bălan, Connect-R, AMME, Diana Matei, Ozana Barabancea, Corul Maestra, Delia Constantin, Rebeca Rizea, Toby Ibitoye (pian), Corul de copii al Operei Naţionale Bucureşti, Corul de copii Meloritm, Aryma, Irina Popescu. De asemenea, va fi anunţat musicalul Shrek de către Opera Naţională Bucureşti. Pe lângă un program cu numeroase activităţi, în cele două zile de festival sunt oferite şi vouchere, servicii şi produse gratuite şi premii surpriză pentru întreaga familie.

Evenimente

12 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Meta Estate

Din program

Festivalul K-Zilla îi va surprinde pe participanţi cu activităţi numeroase, printre care echitaţie, gaming, tobogane gonflabile, ateliere creative, ateliere de carte, workshopuri interactive, zona de sport, mini teren de tenis, ateliere de tenis, scrimă, tenis de masă, spectacole cu avioane şi maşini teleghidate, expoziţie moto, expoziţie de machete de avioane şi de machete bărci şi expo rally. Totodată, copiii vor putea participa la ateliere dezvoltate de cadre didactice şi cluburile de copii.

Un moment special îl reprezintă conferinţa de presă a premierei „Shrek - Musicalul”, programată sâmbătă, 1 iunie, ora 11:30, iar copii vor avea oportunitatea de a interacţiona cu artiştii care interpretează personajele principale preferate, printre care se numără Dan Helciug, Bianca Purcărea, Adrian Nour, Nicoleta Nuncă, Silviu Mircescu.

"Shrek – Musicalul", pus în scenă de echipa de creaţie a producţiei de succes "Fantoma de la Operă", promite a fi o experienţă culturală plină de energie, entuziasm şi sensibilitate muzicală.

Opera Naţională Bucureşti dă startul programelor destinate educaţiei prin cultură şi încurajează  prezenţa părinţilor împreună cu copiii în sălile de spectacole. Shrek-Musicalul va avea premiera pe 8 şi 9 iunie, la ora 19:00, pe scena Sălii Palatului. Biletele sunt disponibile pe tickets.operanb.ro, iabilet.ro şi bilet.ro. Nu rata un spectacol de poveste, ideal pentru o seară în familie.

La festival va avea loc şi un concurs unic în România, K-Zilla Alpha Challenge, organizat între unităţile de învăţământ din Bucureşti şi Ilfov, pe patru categorii distincte: Sport, Nutriţie, Cultură şi Gaming. Elevii se vor angaja în competiţii pentru a determina şcoala câştigătoare, care va primi Cupa Evenimentului şi alte premii surpriză pentru participanţi.

De asemenea, participanţii la eveniment vor avea parte de momente spectaculoase de divertisment prin concerte ţinute de artişti consacraţi, printre care Andreea Bălan, Connect-R, AMME, Ozana Barabancea, Diana Matei, Corul Maestra, Delia Constantin, Rebeca Rizea, Toby Ibitoye (pian), Corul de copii al Operei Naţionale Bucureşti, Corul de copii Meloritm, Aryma, Irina Popescu.

Maraton de cycling şi de activităţi interactive

StayFit, unul dintre partenerii evenimentului, va coordona un maraton de cycling, oferind 30 de biciclete din sala de fitness şi organizând clase de grup fitness pe întreaga durată a celor două zile de festival. Profesorii sunt încurajaţi să devină coordonatori voluntari, iar elevii sunt invitaţi să se alăture ca voluntari la acest eveniment.

Creative Arts vine la K-Zilla 2024 cu trei ateliere foarte îndrăgite de cei mici: Slime, Face painting şi Codite colorate. În cele două zile de festival, copiii de toate vârstele sunt aşteptaţi să experimenteze jucăria lipicioasă.
Experienţele din cadrul evenimentului sunt completate de Festivalul Culturilor Asiatice, Asia Fest, care va avea o zonă dedicată iubitorilor de manga, anime şi K-pop, unde oricine poate experimenta tradiţiile şi cultura contemporană japoneză şi coreeană. De la ateliere de desen manga, la caligrafie japoneză şi coreeană, K-pop random dance, la snack-uri, gustări, dulciuri sau preparate delicioase asiatice sunt puse la dispoziţie vizitatorilor.

Festivalul K-Zilla aduce şi iniţiativa STOP violenţă prin artă şi mişcare care va prezenta modalităţi creative de combatere a violenţei în mediul şcolar prin intermediul artei şi a mişcării. Utilizarea artelor vizuale, a dansului, teatrului şi alte forme de expresie artistică, precum şi a sportului ajută la promovarea non-violenţei şi a dialogului pozitiv în şcoli. Scopul este de a inspira şi de a mobiliza oamenii să se implice în crearea unui mediu şcolar mai sigur şi mai empatic prin intermediul artei şi mişcării.

Totodată, în seara zilei de 1 iunie, pe esplanada din faţa Operei, va fi transmisă finala Liga Campionilor pe ecranul de pe scenă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.