Volodimir Zelenski, în calitate de şef al unui regim ostil, este o ţintă militară justificată pentru Rusia, indiferent de problema legitimităţii sale după anularea alegerilor prezidenţiale ucrainene, a declarat vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, într-un interviu publicat luni de agenţia de presă a statului rus, TASS.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Pentru Rusia, pierderea definitivă a legitimităţii de către pseudo-preşedintele fostei Ucraine nu va schimba nimic. Aşa cum este, el conduce un regim politic ostil Rusiei, care duce un război cu noi. Iar liderii ţărilor care poartă război sunt întotdeauna văzuţi ca o ţintă militară legitimă. Pentru noi, el este deja un criminal de război, iar pierderea statutului său oficial nu schimbă nimic", a subliniat Medvedev, în condiţiile în care propaganda rusă se îndreaptă acum către acreditarea ideii că Ucraina, care a anulat alegerile prezidenţiale din cauza războiului, are un preşedinte ilegitim. 

Luni, 20 mai, se împlinesc cinci ani de la învestirea preşedintelui Volodimir Zelenski, care a fost ales în 2019 cu un scor record, de peste 73 la sută din voturi în al doilea tur de scrutin, electoratul dorindu-şi atunci eradicarea corupţiei endemice.

Evenimente

12 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Meta Estate

În interviul pentru TASS, Dmitri Medvedev, devenit una dintre vocile radicale ale Kremlinului, spune că Zelenski ar trebui să fie arestat şi judecat sau lichidat ca terorist după capitularea Kievului. "Soarta ulterioară (după capitularea Ucrainei) a lui Zelenski nu ne este indiferentă. El trebuie să fie prins şi judecat pentru crime împotriva cetăţenilor ruşi şi ucraineni. Dacă este imposibil de a livra un astfel de criminal, trebuie aplicate regulile practicate pentru terorişti", a subliniat Medvedev. "Aceasta este exact soarta pe care a avut-o maestrul spiritual al lui Zelenski, Stepan Bandera", a adăugat el, referindu-se la un naţionalist radical ucrainean care a fost asasinat de KGB la Munchen în 1959.

Kievul a anunţat la începutul acestei luni că a dejucat un complot rus în vederea asasinării lui Volodimir Zelenski şi altor funcţionari de rang înalt pus la cale de serviciile ruse cu ajutorul unor agenţi recrutaţi chiar din rândul Serviciului de Pază al preşedintelui.

CITEȘTE ȘI Ucraina anunţă că a fost dejucat un complot de asasinare a preşedintelui Zelenski. Presupusul criminal, un polonez, îşi oferise serviciile spionajului militar rusesc

La câteva zile după aceea, Zelenski l-a demis pe şeful acestui serviciu. Pe de altă parte, Zelenski a declarat anul trecut că era la curent cu cel puţin ”cinci sau şase” comploturi de asasinat dejucate împotriva sa.

CITEȘTE ȘI UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

Potrivit lui Medvedev, Volodimir Zelenski a uzurpat de fapt puterea în ţară după anularea alegerilor prezidenţiale. "El a scuipat pe Constituţia "ţării" sale, a ignorat Curtea Constituţională şi nici măcar nu a mers pe a prelungi mandatul, ci pe a uzurpa puterea supremă. El s-a acoperit cu frunza de smochin a unei deccizii nearticulate a Radei Verhovna privind anularea alegerilor prezidenţiale în timp de război", a subliniat Medvedev.

Dacă Rusia nu ar fi invadat Ucraina în februarie 2022, în Ucraina ar fi urmat să aibă loc alegeri legislative în octombrie 2023 şi alegeri prezidenţiale în martie 2024, mandatul lui Zelenski expirând în mai 2024. Însă în noiembrie anul trecut, Zelenski a anunţat că nu este momentul organizării de alegeri cât timp este în vigoare legea marţială.

Manipularea legilor realizată de autorităţile ucrainene ca să obţină anularea alegerilor prezidenţiale înseamnă dispariţia completă a acestui stat eşuat, a comentat fostul preşedinte Dmitri Medvedev în interviul pentru TASS. "Toate aceste manipulări de legi înseamnă un singur lucru - dispariţia statului eşuat Ucraina. Transformarea sa într-un stat eşuat clasic, dacă folosim vocabularul american", a declarat politicianul rus despre anularea alegerilor din Ucraina.

Medvedev crede că oligarhia ucraineană nemulţumită va încerca să-l ucidă pe Zelenski, urmând scenariul tentativei germane de asasinare a lui Hitler din 1944. Pe de altă parte, el prezice că eventualele tulburări din Ucraina legate de ilegitimitatea lui Zelenski, după ce îi expiră puterile prezidenţiale, vor fi reprimate brutal. "Pot permite tulburări în unele segmente ale societăţii, care vor fi reprimate brutal", a declarat Medvedev.

"Occidentul a sprijinit decizia lui Zelenski de a nu organiza alegeri tocmai pentru că se teme de căderea ruşinoasă a regimului său criminal", pentru că ucrainenii ar fi putut alege o altă persoană care să înceapă negocieri de pace cu Rusia, susţine vicepreşedintele Consiliului rus de Securitate.

El a mai spus că ucrainenii sunt conştienţi de lipsa de perspective a Ucrainei de a învinge Rusia. "De aceea era atât de probabil ca Zelenski să piardă aceste alegeri categoric, iar cetăţenii ţării sale inexistente ar fi vrut un nou preşedinte în speranţa că acesta va începe negocierile de pace cu Rusia. De altfel, tocmai pe retorica păcii a câştigat acest parvenit politic", a comentat Medvedev. "Sponsorii occidentali ai sângerosului regim nazist nu puteau în niciun caz să permită acest lucru, deoarece ei înşişi fac bani frumoşi din bacanalele (sărbătoare antică dedicată zeului Bachus - n.r.) sângeroase", a explicat Medvedev folosindu-se de obişnuita sa retorică jignitoare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.