Un pădurar a fost reţinut de poliţiştii din Cluj, joi, sub acuzaţia de fals informatic în formă continuată şi folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane în formă continuată. El este suspectat că a introdus, în zeci de rânduri, în mod intenţionat, date false în aplicaţia SUMAL 2.0.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”La data de 28 martie a.c. poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică - Biroul Pentru Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol au emis ordonanţă de reţinere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 46 de ani, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals informatic în formă continuată (69 de acte materiale) şi folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane în formă continuată (10 acte materiale). În fapt, în perioada 2021-2023, bărbatul, angajat în cadrul unei instituţii publice din localitatea Abrud, ar fi introdus, fără drept şi în formă continuată, date neconforme cu realitatea în aplicaţia destinată evidenţei transporturilor de material lemnos, lezând prin acest fel interesele unor persoane”, informează, joi, Poliţia judeţeană Cluj.
 
Surse judiciare au declarat pentru News.ro că bărbatul lucrează ca pădurar şi a introdus, intenţionat, în zeci de rânduri, date false în aplicaţia SUMAL. 
 
Pădurarul este, de asemenea, suspectat că în perioada 2022-2023, a achiziţionat aproximativ 20 de metri cubi de masă lemnoasă din cantonul pe care îl administra, iar apoi a emis 10 avize de însoţire a materialului lemnos în scopul valorificării, fără a achita contravaloarea operaţiunii de marcare, obţinând ”beneficii materiale incompatibile cu funcţia sa”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.