Preşedintele Curţii de Conturi Mihai Busuioc şi consilierul de conturi Stefania Ferencz au avut o întâlnire bilaterală cu preşedintele Instituţiei Supreme de Audit a Statelor Unite ale Americii, auditorul general Gene L. Dodaro, la sediul de la Washington al Oficiului pentru Responsabilitate Guvernamentală (GAO), informează Curtea de Conturi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Discuţiile au vizat progresul organizării, la Bucureşti, a întâlnirii anuale a reprezentanţilor CBC-IDC (Capacity Building Committee – INTOSAI Development Committee) în perioada 16-20 septembrie, precum şi identificarea de oportunităţi pentru continuarea colaborării între Centrul de excelenţă în audit al GAO şi Curtea de Conturi a României, precizează sursa citată.
“Curtea de Conturi a României parcurge o etapă importantă în procesul de modernizare asumat la nivelul instituţiei şi are în continuare nevoie de sprijin pentru reformele începute în vederea întăririi capacităţii instituţionale, respectiv a instruirii personalului de specialitate. Reformele începute au nevoie de sustenabilitate şi rezilienţă, iar GAO ne-a demonstrat că este partenerul potrivit pentru noi”, a declarat Mihai Busuioc.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.